Un croitor român din Italia confecționează măști gratis pe care le dă vecinilor și forțelor de ordine din apropierea hotelului unde lucrează, pe Insula Ischia. Românul spune că a vrut să- ajute pe alții pentru a le mulțumi că l-au primit în țara lor. A început cu 10 măști pe zi, iar acum abia mai poate face față solicitărilor.
Ilasi Ștefan Gabriel este din Urziceni şi locuieşte în Italia de 15 ani. Nu a vrut să se întoarcă acasă de când a început tragedia națională în Italia, la începutul crizei coronavirusului, ci a decis să rămână acolo, adaptându-se la cererea din timpul coronavirusului: măștile de protecție.
„M-am gândit să ajut pe toate persoanele pe care le pot. Am început să fac măşti. Prima dată am făcut zece, după aceea cererea a fost enormă, nu am făcut faţă”, sa povestit românul, potrivit publicației Stiri pe Surse.
Ştefan trudeşte zilnic ore întregi pentru a face măşti gratis: „Acestea sunt pentru copii, cele mici, astea pentru femei”.
Le-a cusut pe fiecare în parte cu mare drag: „Le fac din stofă, ele sunt lavabile, adică se spală”.
Măști gratis în Italia. Ştefan spune că împarte măştile tuturor cunoscuţilor, iar uneori vin chiar persoane din rândul forţelor de ordine să îi ceară măşti.
Sunt aproape 70.000 de infectaţi cu COVID 19 în Italia şi 6.820 de persoane au murit până acum din cauza coronavirusului