george simion

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat, la Palatul Parlamentului, conferinţa internaţională „Acea Europă în care credem”, ocazie cu care liderul partidului, George Simion, a afirmat că modul în care văd conservatorii lumea se concentrează pe libertate culturală, socială şi religioasă, iar „Europa birocraţilor actuali de la Bruxelles înseamnă restricţii, totalitarism”.

La conferință au participat André Ventura lider al partidul CHEGA (deputat CHEGA în Parlamentul Republicii Portugheze), Carlo Fidanz, deputat în Parlamentul European și șeful delegației Fratelli d’Italia în cadrul Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), Leena Meri- prim-vicepreședinte al „Partidului Finlandezilor”, Nicolas Bay -vicepreședinte al Reconquête și membru al Parlamentului European.

Contactat de Hotnews.ro, George Simion spune că AUR lucrează pentru crearea unui pol suveranist în România și că există deja există discuții în acest sens cu mai multe formațiuni mici.

  • George Simion: „Noi avem în lucru crearea unui pol în vedere alegerilor din 2024. Ne-am întâlnit cu cei de la Alianța Național Țărănistă condusă de Radu Ghidău și președintele Partidului Republican, Marian Cucșa. Acest pol va îngloba pe lângă partide și asociații civice și personalități, dar nu va pot da mai multe detalii referitoare la persoane sau entități pentru că nu am acordul lor”, spune George Simion.

Liderul AUR explică ce înseamnă în viziunea sa un pol suveranist: „AUR este o formațiune care susține apartenența la UE și NATO, nu suntem adepții unui ROEXIT, în schimb credem că politica noastră externă în multe privințe ar trebui să fie similară cu cea a Poloniei și Ungariei, țări care sunt membre UE și NATO. Există mai multe curente la nivel european în acest moment: curentul federalist al statelor unite al Europei, curent care vrea să centralizeze decizia la Bruxelles și mai este curentul suveranist din care facem parte și noi care își dorește continuarea UE dar sub forma menținerii fiecări idei distincte de gândire”, a explicat George Simion.

Liderul AUR a ținut să precizeze că partidele conduse de politicieni care au condus România sunt excluse din discuțiile pentru crearea unui platforme suveraniste. „Este exclus ca personaje precum Codrin Stefănescu, Liviu Dragnea sau Viorica Dăncilă să reprezinte alternativă pentru parteneriat cu AUR pentru că aceste personaje sunt asociate cu jaful și corupția care a au avut loc în România în ultimii 30 de ani”, spune Simion.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *