Se schimbă modalitatea de programare. Ce vor face cetățenii din 15 martie

Modalitatea de programare pentru vaccinare se schimbă din data de 15 martie a anunțat secretarul de stat Andrei Baciu. Cetățenii se vor putea înscrie direct la un centru de vaccinare, spre exemplu unul aflat în zona în care locuiesc, și vor fi anunțați prin SMS când le vine rândul. În această perioadă începe și vaccinarea populației generale, etapa a treia.

„Din 15 martie o să ne putem înregistra pentru vaccinare, astfel încât, când vor ajunge dozele la un centru pe care-l selectăm, să fim anunţaţi şi să putem să mergem să ne vaccinăm. Practic, se întrevede deschiderea celei de-a treia etape, ultima, tocmai pentru că în martie ajung peste 2,5 milioane de doze, iar în aprilie tot așa, de ordinul milioanelor”, a declarat Andrei Baciu.

Acesta a punctat că oricine se va putea programa.

Modalitatea de programare pentru vaccinare. Baciu a descris apoi modalitatea efectivă de programare: intrăm pe platformă, ne alegem un centru de vaccinare situat aproape de noi, vom vedea atunci câte persoane sunt în faţa noastră, deci cam când ne vine rândul, și ne înregistrăm, relatează B1TV.

„Când ne va veni efectiv rândul, vom fi anunţaţi prin SMS pentru confirmare, pentru că se poate întâmpla să fii plecat din localitate şi atunci e important ca centrul de vaccinare să știe și să aloce pe altcineva, să nu piardă dozele”, a mai explicat Baciu.

Ultimele știri

Revoltă la Palatul Victoria. Angajații Guvernului îl critică dur pe Luca Niculescu: „Lupul își schimbă părul, dar năravul ba”

Sindicatul Angajaților din Guvern îl acuză pe premierul Luca Niculescu că nu a răspuns cererii lor de întrevedere.

Dosar penal în PNL Bihor. Trezoriera partidului, acuzată că a ajutat 15 persoane să fure aproape 2 milioane de lei de la stat

Trezoriera PNL Bihor, administratoră a unei firme de contabilitate din Oradea, plasată sub control judiciar într-un dosar de fraudă cu bani de la stat.

Ionuț Stroe, surprins la manichiură în zi de plen. Explicația deputatului

Deputatul PNL Ionuț Stroe a fost surprins într-un salon de cosmetică în timpul plenului. El susține că informațiile au fost deformate.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine