Monica Anisie a redus programa pentru examenele naționale, nu și cea de învățământ, Acest lucru nu mai este posibil cu patru zile înainte de începerea anului școlar și este o procedură extrem de laborioase, pentru că trebuie să se întrunească o serie de comisii, a explicat ministrul învățământului.
Ministrul învățământului le-a recomandat, totuși, profesorilor, să se concentreze asupra dezvoltării competențelor cheie ale copiilor, întrebată fiind la Digi24 dacă a încercat să reducă programa școlară.
„Ştiţi foarte bine că există un curriculum naţional şi pentru a putea face lucrul acesta trebuie să se întrunească toate comisiile naţionale şi aşa mai departe, adică este o procedură destul de dificilă. Am redus însă din hârtiile pe care noi le făceam de-a lungul timpului şi aşa cum am promis la începutul mandatului am redus acele comisii, unele dintre ele chiar nu erau operative, ca să spun aşa, şi din hârtiile pe care noi profesorii trebuia să le realizăm până anul acesta. Am redus timpul de muncă pentru hârtii cu 80%”, a răspuns ministrul Educaţiei.
Monica Anisie a redus programa , dar nu cea de învățământ. Monica Anisie a menţionat că a fost şi o propunere de reducere a numărului de ore la clasă și ar fi putut reduce programa, dar nu a mai fost timp. „Am avut propunerea şi de reducere a numărului de ore. Am demarat acest proces, s-au întrunit comisiile, au făcut nişte propuneri şi în momentul în care să începem cu reducerea numărului de ore la clase, o lege care a fost dată în Parlament a abrogat prevederea din legea 1 a articolului 66. Deci în felul acesta, dacă reduceam numărul de ore, puteam să reduc şi programa şcolară. La momentul acesta când suntem deja la începutul anului şcolar, mai avem câteva zile, acest lucru nu este posibil. Ceea ce am putut să fac a fost să reduc programa pentru examenele naţionale”, a transmis Monica Anisie.
„Nu neapărat să reducem din programă, ci să recomandăm profesorilor câteva dintre conţinuturile care se concentrează asupra competenţelor cheie pe care trebuie să le dezvoltăm copiilor” este recomandarea ministrului educației.