Mugur Isărescu exclude o explozie a prețurilor, dar nici nu va curge lapte și miere: „Asta e lumea în care trăim. Prețurile cresc continuu”

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, crede că nu se prevede o explozie a prețurilor la energie, iar inflația se va menține sub pragul de 5%. Isărescu a abordat subiectul într-o conferință de presă susținută luni, când a fost întrebat despre posibilele efecte ale eliminării plafonării prețurilor la energie.

„Ne plac cuvintele tari: explozii și altele asemenea. Nu au cum să explodeze. Nu avem un scenariu de acest fel. Și inflația, cu toate creșterile, se va menține sub 5%, deci nici prețurile nu explodează. Asta e lumea în care trăim. Prețurile cresc continuu”, a explicat Isărescu, conform B1TV.

Guvernatorul a făcut și o paralelă cu situația din Statele Unite, menționând că inflația a influențat rezultatul alegerilor, unde Partidul Republican a avut un avantaj. „Inflația este o componentă a lumii în care trăim”, a spus Isărescu, amintind de o experiență personală de acum 30 de ani în SUA,

„În America, unii spun că alegerile au fost câştigate de Partidul Republican din considerente de inflaţie. Sau unul dintre motivele principale. Inflaţia este o componentă a lumii în care trăim. Eu, care împlinesc 30 de ani de la prima călătorie în America, când am fost prima oară, intram cu un dolar la MC Donalds şi mâncam un hamburger, beam un suc, luam o plăcintă şi plecam cu 20 de cenţi rest. Nu mai poţi face asta sub nicio formă” a mai spus guvernatorul BNR.

Ultimele știri

Ministerul de Interne britanic, acuzat că încalcă Brexitul. Aproape 1.500 de cetățeni UE și-au pierdut drepturile din greșeală

Aproape 1.500 de cetățeni UE și-au pierdut drepturile acordate după Brexit. Ministerul de Interne britanic este acum dat în judecată pentru asta.

Pensionarii află procentul indexării peste o lună. Niculescu nu garantează că taxele rămân neschimbate în 2027

Niculescu spune că procentul indexării pensiilor se va cunoaște odată cu bugetul. Manole vorbește despre o majorare de 7,3%.

Tanczos Barna speră la un președinte UDMR în România. „Am zis că o să zboare porcul”

Tanczos Barna speră că UDMR va da un președinte în România și avertizează asupra costurilor tot mai mari ale datoriei publice.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine