luni, aprilie 13, 2026
12.6 C
București

Nicolae Ciucă, nou moment bizar într-un studio TV: “Eu nu mă văd președinte”

Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, a fost protagonistul unui nou moment controversat în timpul unei emisiuni TV.

“Eu nu mă văd președinte, îi las pe români să decidă”, a spus politicianul pe care ultimul sondaj electoral apărut în spațiul public îl plasează pe locul șase în preferințele alegătorilor, cu circa șase procente, adică mai puțin de jumătate din scorul estimat pentru formațiunea sa.

Luată ca atare, declarația ar putea fi considerată drept o dovadă de extremă sinceritate sau de defetism electoral. Unii români ar putea, chiar, să creadă că generalul în rezervă s-a săturat să joace într-un rol nepotrivit, întâmpinat cu meme-uri pe internet și cu anecdote virale ocazionate de cartea unui ostaș în slujba țării.

Totuși, Ciucă n-a făcut frontal anunțul retragerii din campanie, ci doar a spus că nu se vede președinte. Cât de mult îi motivează pe alții o astfel de declarație să-l vadă președinte pe liderul PNL e ușor de bănuit.

Nu toată lumea înțelege ironiile lui Nicolae Ciucă

Misterul, dacă e vreunul de descifrat, ține de ce a vrut, de fapt, să comunice acest politician.

În trecutul apropiat, el a mai avut o declarație bizară, atunci când a fost pus să enumere trei calități pe care adversarul său prezidențial, Marcel Ciolacu, le are, iar el, Nicolae Ciucă, nu le are.

“Onoare, respect, predictibilitate”, a fost, atunci, răspunsul candidatului PNL despre calitățile care îi lipsesc.

Ultimele știri

Viktor Orban își acceptă public înfrângerea: „E dureros pentru noi / Ne vom servi națiunea din opoziție”

Viktor Orban a recunoscut înfrângerea Fidesz la alegerile parlamentare....

Primul semnal de la Kremlin după căderea lui Orban și o profeție sumbră. „Verificați dacă am dreptate peste 4 luni”

Kirill Dmitriev, șeful Fondului suveran al Rusiei, a comentat...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine