Nicușor Dan, prima reacție după cutremurul de joi. Explicații despre motivul pentru care nu a consolidat nicio clădire în ultimii doi ani

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a vorbit despre cutremurul de joi dimineața. El a explicat care sunt motivele pentru care nu s-a consolidat nicio clădire în București în cei doi ani de când a preluat mandatul de primar general. 

„Șantierele erau foarte puține și alea care erau la Compania Municipală de consolidare, una dintre cele 23 de companii nelegale înființate de administrația anterioară. Conturile au fost blocate cu câteva luni înainte de terminarea mandatului anterior. Acolo s-a lucrat pe vorbe, fără hârtii. În momentul în care am dorit să preluăm imobilele astea ca să le lucrăm cu altcineva nu am putut până nu s-a făcut o expertiză tehnică. Pe partea juridică, această companie avea datorii mari.

Noi am făcut un acord-cadru pentru expertizare. Acesta prevede 250.000 de metri pătrați pe care noi să-i comandăm în funcție de necesar. Am făcut 70.000, asta înseamnă cam 1.000 de apartamente.

În ce privește consolidarea, sunt proiecte în diferite stadii, pentru cam 90 de clădiri”, a spus Nicușor Dan.

Potrivit edilului, în următorul an ar urma să fie date în folosință aproximativ cinci sau șase clădiri în care se fac lucrări de consolidare, iar în 2023 vor intra „în reparații” circa 50 de alte clădiri cu risc seismic.

„Important este că vom începe pe multe din cele 40-50 de clădiri pentru care am depus cerere de finanțare la PNRR și pentru care încep să vină aprobările”, a adăugat Nicușor Dan, joi, la interviurile HotNews LIVE.

Nicușor Dan: O să fie un test viitorul cutremur pentru clădirile construite după 90
În același context, primarul Capitalei a spus că „va fi un test viitorul cutremur pentru clădirile construite după 90”.

„Avem un organ de stat care nu-și face datoria. Inspectoratul de stat în Construcții. Am spus că are două atribuții: de verificare a autorizațiilor și a rezistenței clădirilor. Dacă o instituție funcționează atât de prost într-un domeniu, nu poate să funcționeze în altul”, a explicat Nicușor Dan.

Ce înseamnă un cutremur major pentru blocurile din București și ce pericol prezintă clădirile din clasa 2 risc seismic
În Capitală, în acest moment există 363 de clădiri aflate în „clasa 1 de risc seismic”, cunoscută în limbaj popular sub denumirea de „bulină roșie”, potrivit datelor publicate de Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.

Pe lângă acestea, alte 363 de clădiri din Capitală, aflate în „clasa 2”, riscă să fie grav avariate în cazul producerii unui cutremur de magnitudine mare.

Conform legii, în clasa de risc seismic I, „fac parte construcţiile cu risc ridicat de prăbuşire la cutremurul de proiectare corespunzător stării limită ultime”.

Deci, în cazul unui seism cu magnitudinea de 7, similar celui din 1977, există, în acest moment, 363 de clădiri „cu risc ridicat de prăbușire”.

Comparativ, la seismul din 1977 au fost 33 de clădiri prăbușite.

Totodată, nu trebuie ignorate clădirile aflate în „clasa II” de risc seismic.

Chiar dacă „pierderea stabilității este puțin probabilă”, aceste clădiri pot fi grav avariate în caz de cutremur major.

„Sunt așteptate (în cazul acestora) avarii structurale importante, adică clădirile pot deveni cel puțin de nelocuit”, a declarat Matei Sumbasacu, inginer structurist, potrivit Digi24.ro.

Capitala României are peste 1.600 de clădiri încadrate la „urgențe”
De asemenea, Bucureștiul are peste 1.600 de clădiri încadrate la „urgențe”.

În plus, pe lista primăriei există în prezent peste 1.600 de clădiri care sunt încadrate în așa-numita categorie de „urgențe”.

Aceste „urgențe”, în privința consolidării clădirilor au fost stabilite la finele anilor 1990.

„Aproape toate clădirile încadrate în categorii de urgență (U1, U2 și U3) în anii 1990 corespund azi, din punct de vedere structural, clasei I risc seismic”, se arată în postarea Asociației pentru Reducerea Riscului Seismic.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *