Nouă ani de la Colectiv. Eugen Iancu, tatăl unui tânăr mort în incendiu: „Dacă azi se întâmplă un incendiu, e la fel ca atunci: nu avem unde să îi internăm”

La nouă ani de la tragedia din clubul Colectiv, care a răpit viața a 64 de tineri și a rănit grav peste 150 de persoane, România încă nu dispune de secții specializate pentru tratarea marilor arși. În ciuda promisiunilor autorităților și a dorinței publicului de a vedea progrese, sistemul medical rămâne nepregătit pentru gestionarea unor astfel de cazuri de urgență.

Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru, unul dintre tinerii decedați în urma infecțiilor nosocomiale contractate după incendiul de la Colectiv, a criticat, din nou, dur lipsa de acțiune a autorităților:

Cum e posibil ca în 9 ani să nu faci nimic?”, se întreabă Eugen Iancu.

El consideră că în România, în cazul unui accident cu arsuri, nimeni nu este în siguranță: „Dacă se întâmplă azi un incendiu cu 10 victime, e la fel ca atunci: nu avem unde să îi internăm.

Dacă mâine ia foc mașina unui politician cu copilul ei în ea, în primele două ore va ajunge într-un spital din România, unde se va umple de bacterii. Și nu va pleca afară într-o oră. Va pleca după 24-48 de ore, când va fi deja prea târziu. De ce nu înțeleg oamenii aceștia nimic?” , a declarat Iancu pentru HotNews, adăugând că această nepăsare continuă să pună vieți în pericol.

În fiecare an, în jur de 10.000 de pacienți ajung la camerele de gardă din România cu leziuni cauzate de arsuri, iar aproximativ 4.000 dintre aceștia necesită spitalizare. Totuși, în lipsa infrastructurii adecvate, pacienții sunt trimiși adesea în spitale nepregătite să gestioneze arsuri severe, situație care, potrivit unui raport al Ministerului Sănătății, duce la o rată anuală de aproximativ 200 de decese postcombustionale.

Deși construcția a trei centre dedicate marilor arși – două pentru adulți la Timișoara și Târgu Mureș și unul pentru copii la Spitalul Grigore Alexandrescu din București – a început, finalizarea lor este prevăzută abia pentru 2025, conform ministrului Sănătății, Alexandru Rafila. Până atunci, supraviețuitorii și familiile victimelor Colectiv continuă să solicite răspunsuri și măsuri, pentru ca o tragedie similară să nu mai fie posibilă în România.

Ultimele știri

Rogobete spune că a vrut să demisioneze din cauza lui Bolojan. Motivul ar fi fost tăierea salariilor medicilor cu 10%

Alexandru Rogobete povestește că a fost gata să demisioneze după ce Ilie Bolojan i-ar fi cerut reducerea salariilor medicilor cu 10%.

În Europa se vorbește tot mai apăsat despre distrugerea spațiului Schengen și reintroducerea granițelor

Tot mai multe state europene mențin controale la frontierele interne Schengen, punând sub semnul întrebării unul dintre pilonii integrării UE.

Bolojan îi transmite un avertisment lui Niculescu: Votul care a permis instalarea Guvernului nu garantează liniștea politică

Bolojan spune că votul PNL pentru Guvernul Niculescu nu a fost unul de susținere, ci de necesitate, și avertizează asupra derapajelor bugetare.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine