Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani și opt luni de închisoare
Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani și opt luni de închisoare

Fostul edil al Capitalei, Sorin Oprescu, condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare într-un dosar de corupție și capturat la Atena, are o frică de avion, motiv pentru care nu a reușit să plece într-o țară mai îndepărtată, cu care România să nu aibă tratat de extrădare. Informația a fost dezvăluită de surse din anturajul acestuia și publicată în tabloidul Libertatea.

Potrivit tabloidului mai sus citat,  Sorin Oprescu a părăsit România în urmă cu câteva săptămâni. „A plecat cu mașina, pe aceeași rută prin nordul Greciei și apoi spre Atena, pe care o practică de regulă”, a explicat pentru Libertatea unul dintre cei care cunosc cazul lui Sorin Oprescu.

„Numai că el nu zboară, are o frică de avion pe care nu și-o poate controla.  În ciuda rugăminților celor apropiați, Sorin Oprescu nu a reușit să treacă peste această fobie și să ia o cursă spre Dubai, Israel sau spre altă destinație de unde nu ar fi putut fi extrădat”, a explicat sursa pentru Libertatea.

Sorin Oprescu, condamnat la 10 ani de închisoare și dat în urmărire internațională, a fost reținut, marți, în Atena.

Fostul primar general Sorin Oprescu a fost condamnat, vinerea trecută, definitiv, la 10 ani și 8 luni de închisoare, pentru fapte de corupție. Oprescu a fost trimis în judecată în 2015 pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat.

IGPR confirmă oficial că Sorin Oprescu a fost prins în Grecia

IGPR confirmă oficial că Sorin Oprescu a fost prins în Grecia. Fostul primar general a fost condus la sediul autorității judiciare competente pentru confirmare și punerea în executare a mandatului.

La data de 17 mai a.c., în urma activităților investigative și de cooperare polițienească, efectuate de Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția Operațiuni Speciale, Direcția de Investigații Criminale, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, în colaborare cu Centrul SELEC și polițiștii greci, coordonați de șeful ENFAST din Atena, au depistat, în zona orașului Atena, un bărbat, de 70 de ani, urmărit la nivel internațional, informează IGPR.

Pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare, după ce, la data de 13 mai 2022, a fost condamnat definitiv, la o pedeapsă cu închisoarea, de 10 ani și 8 luni închisoare cu executare, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită, abuzul în serviciu și spălarea banilor.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *