octavian jurma
octavian jurma

Octavian Jurma, care a devenit celebru în timpul pandemiei de COVID-19 pentru predicțiile sale referitoare la evoluția numărului de noi cazuri, reacționează după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rarfila, a declarat că acesta nu este calificat să transmită înformații publice.

Astfel, Jurma a făcut precizări cu privire la pregătirea sa profesională.

„Nu sunt «cercetător științific». Nu am nicio specializare medicală formală”, spune Jurma.

„Pentru că în ultima vreme am apărut mai des la televiziuni şi în presă şi am fost numit în diverse moduri e important să precizez că: – sunt medic doctor: am absolvit Universitatea de Medicină cu titlul de Medic Doctor (M.D.) dar nu sunt clinician sau medic de laborator;

Am studii postuniversitare cu un premiu 1 pentru excelenţă şi multiple studii publicate în neuroştiinţe şi biologie moleculară în SUA, deci sunt cercetător în sensul minim al definiţiei termenului din dicţionar (DEX) – «1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. şi f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul ştiinţei sau al tehnicii; om de ştiinţă» – dar nu sunt «cercetător ştiinţific» în sensul administrativ al cuvântului; – studiez pandemia, dar nu sunt epidemiolog şi nici expert în sănătate publică;

Folosesc metode statistice şi algoritmice că sa studiez pandemia, dar nu sunt bio-statistician şi am predat 2 ani ca asistent universitar în SUA dar nu sunt profesor; – de fapt nu am nici o specializare medicală formală şi nici un titlu academic sau administrativ”, a scris Jurma pe Facebook.

Alexandru Rafila, deranjat de afirmațiile lui Octavian Jurma

După ce Jurma a declarat că în România „vom depăşi pragul de 10.000 de cazuri noi pe zi, cu 2 săptămâni mai devreme decât vârful anunţat în cel mai pesimist scenariu prezentat de Guvern”, ceea ce s-a și întâmplat, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a comentat despre predicțiile acestuia.

„Fiecare e liber să spună ce dorește. Important e dacă este calificat să transmită astfel de informații publice și dacă informațiile pe care le-a transmis de-a lungul timpului sau adeverit”, a spus ministrul.

Nu este pentru prima oară când afirmaţiile lui Octavian Jurma privind gestionarea pandemiei deranjează oficialii responsabili. Nu este nici prima dată când se spune că Jurma nu este îndreptăţit să vorbească despre pandemie, nefiind epidemiolog, potrivit Antena3.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *