Pacientul vaccinat greșit cu Moderna în loc de Pfizer are anumite riscuri
Pacientul vaccinat greșit cu Moderna în loc de Pfizer are anumite riscuri

Pacientul vaccinat greșit cu ser Moderna în loc de Pfizer are anumite riscuri, a explicat medicul infecționist Adrian Marinescu. Cel mai important risc este ca protecția împotriva virusului SARS-COV-2 să fie redusă, a explicat specialistul.

Adrian Marinescu a explicat pentru Libertatea că cele două vaccinuri funcționează pe baza aceleiași tehnologii, astfel nu este pusă sănătatea pacientului în pericol. Situația neobișnuită a apărut marți, când un bărbat din Târgu Jiu care a fost vaccinat cu Pfizer a primit la rapel o doză de Moderna.

Nu îi pune sănătatea în pericol, cele două vaccinuri funcționează pe baza aceleiași tehnologii. Nu îmi dau seama însă dacă eficacitatea va fi aceeași, pentru că toate testele de siguranță pe care le avem se referă la vaccinarea cu același ser. În orice caz, ăsta trebuie să fie un semnal de alarmă, atât pentru cetățeni, cât și pentru centrele de vaccinare. Îl putem lua ca pe un experiment, va fi cu siguranță monitorizat atent, iar rezultatul va fi interesant de văzut”, a spus medicul Adrian Marinescu, de la Institutul Matei Balș.

Pacientul vaccinat greșit, în Târgu Jiu, în rapel

Bărbatului în vârstă de 69 de ani i s-a administrat prima dată o doză de Pfizer, iar marți, după 21 de zile, o doză de Moderna.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a anunțat că bărbatul nu va primi o altă doză de vaccin Pfizer și nu se pune problema unui risc medical suplimentar pentru persoana în cauză.

Din datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj reiese faptul că, în cursul zilei de astăzi, un bărbat s-a prezentat la un centru de vaccinare din cadrul Stadionului Municipal Târgu Jiu, în vederea primirii celei de-a doua doze de vaccin Pfizer. După completarea chestionarului de triaj, persoana s-a deplasat în sala de așteptare prevaccinare, spre cabinetul medical. Din declarațiile personalului vaccinator, la momentul respectiv, s-ar fi creat o confuzie în ceea ce privește tipul de vaccin ce trebuia administrat la doza de rapel, pacientul intrând în cabinetul destinat vaccinării cu Moderna. Menționăm că la nivelul centrului există două fluxuri separate de vaccinare semnalate corespunzător, atât pentru Pfizer, cât și pentru Moderna”, potrivit CNCAV.

După vaccinare, bărbatul a rămas în atenta monitorizare a personalului medical, nu a manifestat reacții adverse, iar în acest moment se află la domiciliu, fără ca starea de sănătate să-i fie afectată. În aceste circumstanțe, având în vedere că ambele tipuri de vaccin au îndeplinit criteriile de siguranță în cadrul procesului de autorizare la nivelul EMA, nu se pune problema unui risc medical suplimentar pentru persoana în cauză.”

În ceea ce privește rata de eficacitate, menționăm că cele două vaccinuri sunt de tip ARN mesager și se bazează pe același tip de antigen, proteina Spike, sens în care se estimează că a doua doză contribuie la creșterea răspunsului imun generat după prima administrare”, mai precizează CNCAV.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *