Pierderile Termoenergetica sunt de 2.000 de tone de apă fierbinte pe oră
Pierderile Termoenergetica sunt de 2.000 de tone de apă fierbinte pe oră

Pierderile Termoenergetica sunt de 2.000 de tone de apă fierbinte pe oră, a spus directorul companiei, Claudiu Crețu, iar pentru urgentarea reparațiilor este necesară angajarea a încă 200 de oameni, dintre care mulți sudori.

Compania nu poate, însă, angaja, fiind o companie cu pierderi, relatează PSnews. Claudiu Crețu a solicitat într-o discuţie cu prefectul Capitalei Alexandra Văcaru modificarea legislaţiei pentru ca o companie de utilitate publică, aşa cum este Termoenergetica, să poată face angajări, pentru a remedia pierderile, să se redreseze şi să poate acoperi serviciul public de alimentare cu energie termică în Bucureşti.

Avem pierderi în reţea de 2.000 de tone de apă fierbinte pe oră. Dincolo de irosire, de problemele financiare generate de aceasta şi de pericolul surpării la care sunt expuse zone întregi din Bucureşti, agentul termic nu poate ajunge până la capetele de reţea. Aşa se face că bucureştenii din zone precum Tei şi Colentina nu au apă şi căldură la temperaturi optime. Soluţia pentru reducerea acestor pierderi este angajarea mână de lucru, de aproximativ 200 de oameni, avem nevoie de sudori pentru repararea punctuală a ţevilor. Dar legea mă opreşte să fac asta. Sunt companie cu pierderi şi nu pot angaja”, a explicat directorul general Claudiu Creţu în discuţia cu prefectul Capitalei, Alexandra Vacaru, arată sursa citată.

El a cerut o modificare legislativă pentru ca o companie de utilitate publică, aşa cum este Termoenergetica, să poată face angajări, pentru a remedia pierderile, să se redreseze şi să poate acoperi serviciul public de alimentare cu energie termică în Bucureşti.

La şedinţa la care, alături de Creţu şi de prefectul Capitalei, au participat şi specialişti din Prefectură, au fost discutate şi datoriile actuale ale Termoenergetica faţă de CET Griviţa (aproximativ 10 milioane de lei) şi VestEnergo (aproximativ 25 milioane de lei), alături de cele istorice, de 800 de milioane de euro din ultimii 10 ani.

Şeful companiei municipale a precizat la Prefectură că, dacă nu plătesc aceste datorii, odată cu răcirea vremii, sute de mii de oameni vor sta în frig în propriile locuinţe. Iar Termoenergetica nu are bani, Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) i-ar fi comunicat că este în aceeaşi situaţie, adică fără fonduri. În plus, PMB are datorii faţă de Termoenergetica, aproximativ 200 de milioane de lei, acestea reprezentând facturi neplătite din luna martie 2021 până în prezent. Primarul municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, este şi preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti-Ilfov, organism care monitorizează compania municipală Termoenergetica S.A.”, precizează Prefectura Capitalei într-un comunicat.

Claudiu Creţu a atras atenţia că nu este cazul ca instituţiile responsabile de rezolvarea problemei termoficării în Bucureşti să se bazeze pe alternativa încălzirii populaţiei cu sisteme electrice, deoarece ”reţeaua de electricitate nu ar rezista”. De asemenea, nici reţeaua de distribuţie de gaze nu este pregătită să facă faţă unui consum generat de peste 500.000 de centrale individuale.

Leave a comment

Lasă un răspuns