joi, iunie 18, 2026
22.9 C
București

Preşedintele Autorității Electorale Permanente are COVID. Mituleţu-Buică a făcut cerere să voteze cu urna mobilă

Președintele Autorității Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a fost depistat pozitiv cu COVID-19, informează AEP într-un comunicat de presă. Atribuțiile sale vor fi preluate de vicepreședintele Zsombor Vajda.

Preşedintele Autorității Electorale Permanente are COVID

„Președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, a fost depistat pozitiv cu virusul Covid-19 în urma testării Real-Time PCR efectuate astăzi, 1 decembrie 2020. Menționăm că ieri, 30 noiembrie 2020, oficialul a mai efectuat un test rapid Covid-19 la Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Dr. Nicolae Kretzulescu, al cărui rezultat a ieșit negativ”, se arată în comunicatul AEP.

Pentru că nu se mai poate deplasa, președintele AEP a făcut cerere să voteze cu urna mobilă.

„Dat fiind acest context, președintele AEP a luat decizia de a transmite o cerere pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale (mobile) și dă asigurări că activitatea de organizare a alegerilor va continua în ritm normal, astfel încât desfășurarea acestora să aibă loc în condiții optime, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară care se impun”, se mai precizează în comunicat.

Atribuțiile sale vor fi preluate de vicepreședintele autorității.

„Precizăm că președintele instituției își va desfășura în continuare activitatea ca membru al Biroului Electoral Central (BEC) în regim de videoconferință, iar atribuțiile deținute în cadrul Autorității vor fi preluate de vicepreședintele AEP, Zsombor Vajda”, menționează AEP.

Ultimele știri

Crin Antonescu: „AUR nu s-a dovedit până acum mai extremist decât USR-ul, în niciun caz”

Crin Antonescu, fost lider PNL, susține că AUR nu...

Medicii amenință cu grevă generală. Negocierile cu Guvernul, în impas

Medicii avertizează că o grevă generală ar putea începe...

Piperea anunță în ce condiții va negocia AUR cu Veștea: ‘Premierul să-și retragă două afirmații categorice’

Gheorghe Piperea, europarlamentar AUR, afirmă că discuțiile cu premierul...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine