george simion
george simion

Delegaţii la Congresul extraordinar al AUR l-au ales, duminică, pe George Simion ca preşedinte al partidului. El a declarat în cadrul congresului că nu vrea să candideze la președinție în 2024 și că partidul va susține în turul al doilea candidatul anti-sistem.

Pentru funcţia de preşedinte al AUR au candidat George Simion, cu moţiunea „România bogată: creştină şi democrată”, şi Dănuţ Aelenei, cu moţiunea ”Mai multă democraţie”.

George Simion a primit 784 de voturi, în vreme ce contracandidatul său, Dănuț Aelenei, a primit 38 de voturi, potrivit Agerpres.

Din echipa cu care a candidat George Simion fac parte, printre alţii, Claudiu-Richard Târziu – preşedinte CNC, Sorin Lavric – preşedinte Senat AUR, Marius-Dorin Lulea – prim-vicepreşedinte, Cristian David – secretar general, precum şi Adrian-George Axinia, Dan Tanasă, Gianina Şerban, Raluca-Elena Amariei, Robert Alecu şi Valeriu Munteanu – vicepreşedinţi.

Gorge Simion: Nu vreau să fiu candidatul AUR la alegerile prezidenţiale din 2024

George Simion a afirmat, duminică, la congresul formaţiunii, că nu vrea să fie candidatul partidului în alegerile prezidenţiale din 2024 şi a adăugat că AUR va susţine un candidat care va intra în turul al doilea şi va câştiga scrutinul „împotriva candidatului sistemului”.

„Am început acest drum pentru a face bine ţării. Fiecare trebuie să facă un pas în spate şi să spună: poate nu sunt persoana potrivită să fac parte din conducere (…) M-am înconjurat de oameni care spun că eu trebuie să îi reprezint (…) Nu vreau să fiu candidatul AUR la alegerile prezidenţiale din 2024 pentru că AUR, prin candidatul pe care îl va sprijini, va trimite pe cineva în turul al doilea, împotriva candidatului sistemului. Vreau să mă asigur că vom trimite în turul al doilea, în 2024, pe omul care câştigă aceste alegeri. (…) Avem datoria de a ne înţelege locul şi rostul nostru aici”, a spus George Simion.

„Avem datoria de a împiedica AUR să devină o altă formă de a căpuşa statul român cu paraziţi a căror singură calitate este că sunt membri de partid. Avem datoria de a depolitiza instituţiile statului român, de a pune o ierarhie a valorilor în vârful mesei, de a pune meritocraţia în vârful mesei. Nu sunt eu cel mai bun exemplu să vorbesc despre asta. În primul an de Parlament, am făcut multe lucruri care nu trebuiau făcute. (…) În AUR vii să dai pentru ţară, nu vii să iei pentru tine”, a spus George Simion, duminică, la Congresul extraordinar al partidului.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *