PSD se bucură de redeschiderea bisericilor. După ce Guvernul a hotărât să prelungească starea de alertă, dar să și deschidă bisericile, Marcel Ciolacu a făcut declarații.

“Le-a dat Dumnezeu mintea de pe urmă! După atâtea luni, românii vor avea din nou dreptul să-și exprime liber credința, să meargă să aprindă o lumânare și să asculte slujba!”, spune liderul interimar al social-democraților.

Acesta își asumă meritele pentru redeschiderea bisericilor. “În final, totuși, au înțeles că pentru PSD nu există jumătăți de măsură! Am spus că nu vom accepta rămânerea închisă a bisericilor, dar nici a spitalelor! Românii au dreptul și să se roage, dar și să se trateze în spitale. Cum să accepți păstrarea acestora închise în timp ce păcănelele se redeschid pentru profiturile prietenilor domnului Orban?!“, continuă Ciolacu.

Marcel Ciolacu nu ratează ocazia de a lansa un atac la adresa liberalilor. “Ar trebui ca Guvernul PNL să mai facă un pas. Dacă s-ar gândi și la români, nu doar la afacerile lor, ar trebui să dea drumul și la economie! PSD va continua pe aceeași linie: NU VOTĂM NICIO PROSTIE a PNL, ci doar acele măsuri necesare, într-adevăr, pentru sănătatea populației!”, încheie el.

Colega de partid, Gabriela Firea s-a prezentat a fi nemulțumită față de deciziile anterioare ale Guvernului de a nu deschide teatrele și bisericile. Primarul Capitalei este o persoană religioasă și consideră că și românii sunt un popor credincios. Astfel, cu câteva zile în urmă, Gabriela Firea a publicat o postare în care se întreba de ce deschiderea sălilor de fitness este posibilă, dar a bisericilor și a teatrelor nu. Astfel, PSD se bucură în aceste clipe de redeschiderea bisericilor după deciziile luate de Guvern.

Leave a comment

Lasă un răspuns Anulează răspunsul