Rata inflației a început să scadă. Diferența pe ultimele luni, raportată la anul anterior

Rata inflației este într-o ușoară scădere, comparând datele din decembrie 2022 cu noiembrie 2022. Între ele rezultă o diferență de 0,4%.

Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2022, comparativ cu luna decembrie 2021, este 16,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2022 comparativ cu luna noiembrie 2021 fusese de 16,8%, arată datele INS, citate de B1TV.

Preţurile de consum în luna decembrie 2022 comparativ cu luna noiembrie 2022 au crescut cu 0,4%, arată datele publicate azi de Institutul Național de Statistică. INS: Veniturile medii ale unei gospodării din România au fost de 6.668 lei, în trimestrul III din 2022

Energia electrică, gazele şi încălzirea centrală sunt cu aproximativ 40% mai scumpe decât în urmă cu un an.

În decembrie 2022, față de aceeași lună a anului precedent, creșterea a fost de 22,05% la mărfurile alimentare, la cele nealimentare de 14,95%, iar la servicii de 9,78%

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2022 – decembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2021 – decembrie 2021) este 13,8%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE – în luna decembrie 2022 comparativ cu luna noiembrie 2022 este 100,12%.

Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2022 comparativ cu luna decembrie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 14,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2022 – decembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2021 – decembrie 2021) determinată pe baza IAPC este 12,0%.

Cât s-au scumpit produsele de bază într-un an

Exemple de scumpiri într-un an (decembrie 2022 față de decembrie 2021):

Zahăr: 62,79%

Energie electrică, gaze şi încălzire centrală: 39,66%

Energie electrică: +45,14%

Ulei: +37,46%

Gaze: +35,73%

Ouă: +35,51%

Cartofi: +35,43%

Făină: +33%

Brânză: +31,59%

Lapte şi produse lactate: +30,67%

Pâine: +25,83%

Legume și conserve de legume: +22.24%

Apă, canal, salubritate: 21,05%

Cafea: +21,02%

Combustibili: +12,43%

Chirie: + 7,36%

Ultimele știri

Florian Bodog, achitat de Înalta Curte. A scăpat de doi ani de închisoare

Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, a fost achitat...

Avertisment oficial: SMS-urile legate de plata rovinietei sunt o capcană periculoasă

CNAIR avertizează șoferii asupra unei noi tentative de fraudă...

Se încheie epoca apei la 15 lei pe Aeroportul Otopeni. Călătorii au acces gratuit la apă potabilă

Începând de luni, pasagerii Aeroportului „Henri Coandă” din București...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine