Reacția președintelui Klaus Iohannis la huiduielile de la Iași. Moldovenii au scandat pentru autostradă

Preşedintele Klaus Iohannis a fost huiduit la Iași la manifestările prilejuite de Unirea Principatelor dar nu s-a declarat deranjat deloc de asta spunând că acest lucru arată că „în România avem o democraţie vie”.

„Fiecare român are dreptul la opinia lui” este concluzia la care a ajuns președintele Iohannis, vineri la prânz, după evenimentele din Piața Unirii din Iași.

„Sunt foarte bucuros că în România avem o democraţie vie, care se manifestă şi într-o zi aşa frumoasă cum este astăzi. Nu ne-am supărat absolut deloc. Fiecare român are dreptul la opinia lui şi cred că în ansamblu lucrurile merg şi aici, pentru Iaşi, din ce în ce mai bine (…) Este foarte, foarte trist că Moldova a rămas puţin în urmă şi din acest motiv am venit împreună cu primul-ministru şi cu mulţi membri din Guvern să arătăm solidaritatea şi preocuparea noastră şi vom rezolva o mare parte din problemele Moldovei”, a spus Klaus Iohannis, potrivit Hotnews.

Și premierul Ludovic Orban a fost huiduit, dar a precizat că se aștepta și că au fost două grupuri, „unul cu agitatori”. „Să știți că ne așteptam. Au fost două grupuri, dintre care unul cu agitatori, inclusiv din galerii de fotbal. A fost o atmosfera mai colorată”, a declarat Orban, întrebat despre faptul că atât el, cât și Klaus Iohannis au fost huiduiți.

În timpul discursurilor susținute în Piața Unirii, după episodul Klaus Iohannis huiduit, președintele și premierul au fost aplaudați, dar și huiduiți de mai multe ori din mulțime.”Văd ca părerile sunt împărțite”, a fost reacția șefului statului. Din mulțime s-a scandat „Vrem autostradă” și „Nu mai vrem paradă, vrem autostradă!”.

Bannerele afișate de ieșeni au făcut referire la viitoarea Autostradă a Unirii, Iași-Târgu Mureș, în privința căreia se bate pasul pe loc: „Hora la Iași, banii la București!”, „Bine ați venit la circ/Vă dăm noi pâinea!”. În fața acestor mesaje, Iohannis și Orban au fost nevoiți să-și adapteze discursurile.

„Ieșenii au arătat azi că vor altfel de politică, așteaptă fapte și soluții concrete și că sunt pregătiți oricând să schimbe … plăcuța!”, au scris pe Facebook reprezentanții organizației civice Reset.

Ultimele știri

Răzvan Dumitrescu explică de ce minoritățile conduc politica. Teoria celor 3% care schimbă totul

Răzvan Dumitrescu explică cum o minoritate bine organizată poate controla politica, chiar fără majoritate parlamentară.

Motivul pentru care volanul mașinii vibrează la anumite viteze: Momentul în care asta devine o problemă de siguranță

Vibrațiile volanului la anumite viteze sau la frânare pot ascunde probleme mecanice serioase. Iată ce trebuie verificat.

Zelenski a anunțat ce vrea în schimbul opririi atacurilor asupra rafinăriilor rusești

Zelenski propune oprirea atacurilor pe rafinăriile rusești în schimbul rachetelor Patriot de la SUA.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine