Recesiunea economică este inevitabilă la nivelul întregii Europe
Recesiunea economică este inevitabilă la nivelul întregii Europe

Recesiunea economică este inevitabilă la nivelul întregii Europe, dacă livrările de gaze rusești vor fi oprite în totalitate, se precizează într-o analiză ING.

În fața creșterilor bruște a prețurilor, țările europene au început să își reducă substanțial consumul de gaze naturale. Potrivit unei analize ING Economics, Germania a redus consumul cu 10-15% în al doilea trimestru al acestui an comparativ cu ultimii zece ani, în timp ce în Olanda scăderea a fost de 30% față de media anilor 2019-2021.

Exporturile de gaze rusești au scăzut drastic în ultimele două trimestre față de media precedenților cinci ani la circa jumătate și chiar o treime în ultima perioadă. Rusia tocmai a închis până la 20% din capacitatea conductei Nord Stream 1 către Germania, arată analiza ING, citată de B1TV.

Scăderea livărilor de gaz din Rusia reprezintă 15% pentru trimestrul 1, respectiv 25% pentru trimestrul 2, din consumul istoric al Europei, în condițiile în care de la Est sunt aduse 40-45% din gazele consumate.

Credem că impactul negativ al unui embargo total al gazului rusesc asupra economiei zonei euro va fi între 1 și 3% din PIB pe termen scurt începând de acum”, arată analiștii ING, care avertizează însă că cifra reală ar putea fi greu de estimat, având în vedere experiența ultimilor ani cu privire la modul în care funcționează modelele macro într-o criză cu ramificații întinse cum a fost cea COVID.

Scăderea PIB vine oricum peste așteptata recesiune generată și de criza energetică în curs.

După ce am văzut un impact substanțial și cu o diferență de la țară la țară și având în vedere că ne așteptăm deja la o recesiune ușoară, această evoluție ar fi suficientă pentru a duce la o recesiune în toată regula. Este foarte clar că o oprire completă a gazului va răni Europa. Încercarea de a o evita printr-un plan credibil de reducere a consumului este crucială”, arată analiștii ING.

CE estimează că 60% din gazul rusesc poate fi înlocuit din alte surse în decurs de un an

ING consideră procentul fezabil, din moment ce procesul de substituire este deja ridicat, se construiesc tot mai multe terminale GNL și sunt instalate mai multe capacități de producție solară și eoliană.

Am văzut, de asemenea, dezbaterea privind schimbarea combustibilului evoluând rapid în timp. Redeschiderea centralelor pe cărbune este acum acceptabilă, și extinderea duratei de viață a centralelor nucleare nu mai este considerată tabu în Germania”, arată analiza ING.

Totodată, și redeschiderea exploatării zăcământului din Groningen, cel mai mare din Europa de Vest, ar putea fi luată în considerare de autoritățile olandeze în condițiile creșterii accelerate a facturilor, respectiv a potențialului de profitabilitate ridicată.

În mod ironic, decizia Rusiei de a tăia fluxul de gaze prin Nord Stream 1 din nou la 20% va ajuta guvernele să atingă obiectivul. Duce la un nivel al prețurilor în care piața vă tăia de una singură cererea. Astfel că șansele raționalizării consumului de către guvern au scăzut. Jucătorii industriali vor decide dacă sunt dispuși în continuare să plătească prețul. Câte vreme sunt, atunci probabil că vor primi gazul. Restul lumii cel mai probabil va fi mult mai puțin dispusă să plătească același preț, câtă vreme au alternative precum cărbunele la dispoziție”, arată ING.

Cât de afectate sunt țările Europei

Olanda este așteptată să fie afectată mai ales de efecte de runda a doua – consumul ar urma să scadă cu un sfert dacă vremea este una normală în această iarnă, ceea ce ar permite să furnizeze gaz și Germaniei.

Germania, pe de altă parte, este cel mai mare consumator de gaz rusesc, gaz care nu merge doar în industrie, ci și la încălzirea populației în proporție de 30%, în condițiile în care jumătate din apartamente folosesc această sursă de energie.

Italia și-a redus importurile de gaz rusesc cu o treime și caută alternative suplimentare, mai ales GNL și repornirea centralelor pe cărbune.

Ungaria, care este una dintre țările cu cea mai mare dependență de Gazprom, a agreat un nou acord de furnizare cu Rusia și ar urma să fie alimentată prin Serbia în cazul în care conductele care merg spre Vest vor fi goale.

De asemenea, România are cea mai redusă dependență din regiune Europei Centrale și de Est, grație producției interne (care acoperea 80% din consum în 2020), însă tot are nevoie de importuri pentru a acoperi consumul. În această iarnă, producția internă și depozitele ar putea asigura doar consumul populației și al entităților de maximă importanță, arată unele estimări.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *