Regele Charles al III-lea este un rege de tranziție către beneficiarul tronului
Regele Charles al III-lea este un rege de tranziție către beneficiarul tronului

Regele Charles al III-lea este un rege de tranziție, care doar pregătește preluarea tronului de către moștenitorul său William, consideră politologul Stelian Tănase. Din cauza vârstei, pentru că a urcat pe tron la 70 de ani, explică acesta. În tot acest timp, instituția monarhică din Marea Britanie nu este amenințată de nimic, consideră Stelian Tănase, în ciuda solicitărilor unor state din Commonwealth, precum Antigua și Barbuda, de a ieși de sub tutela monarhică.

Întrebat despre acuzațiile legate de noul suveran britanic, despre care Sunday Times scria că ar fi primit 3 milioane de euro cash de la un șeic din Qatar în vremea în care era prinț, Stelian Tănase a explicat, într-o emisiune B1TV: „Dacă lucrul e adevărat, deocamdată nu știm, n-a produs nimeni probe, va fi primul scandal al perioadei lui de tron, dar eu nu cred. Așa cum mi se pare mie, nu știu ce intuiție am eu la oameni, dar nu cred că e corupt, nu pentru că am o admirație pentru casa regală (…). Are o avere uriașă, e vorba de miliarde, nu miliarde, multe miliarde și domenii. Nu mi se pare a fi un om corupt”.

Cei care au spus aceste lucruri trebuie să și probeze, dar dacă este adevărat, va fi primul mare scandal al perioadei lui. Eu nu cred că se va întâmpla, dar e o temă foarte gravă (…). Acolo sunt și ei împărțiți pe tabere. Sunt unii care sunt porniți împotriva casei regale și împotriva instituției monarhice, deci ei abia așteaptă să se agațe de ceva să critice și găsesc mereu motive. Presa britanică e împărțită pe tabere și sunt jurnale care atacă regina, acum regele”, a adăugat istoricul.

El a amintit și de câteva dintre scandalurile cu care s-a confruntat Familia Regală Britanică, însă a explicat că bârfele „nu ating trunchiul”, iar instituția monarhică „nu este amenințată de nimic”.

Au fost și scandaluri înăuntrul casei regale, a fost povestea cu Diana celebrisimă, dar a fost și scandalul surorii Elisabetei, care, tot așa, s-a măritat, a divorțat, a avut tot felul de amantlâcuri. Ziarele au relatat pe larg, cu poze, se aduceau paparazzi să filmeze prin Caraibe, pe unde era Margaret”, spune Stelian Tănase.

Au fost lucruri dintr-astea, dar ce vedem noi acolo este o tradiție profundă a societății britanice, nu sunt obișnuitele bârfe și cârteli, astea nu ating trunchiul, de asta vă spun că sunt liniștit. Instituția monarhică în Marea Britanie nu este amenințată de nimic, de nimic. Problema este Charles să nu facă niște greșeli enorme”, a continuat istoricul.

Charles, datorită vârstei, este un rege de tranziție spre urmașul lui, care cred că, fiind atât de tânăr, cred că are 39 de ani acum, va fi rege multă vreme și atunci se va face înnoirea reală a instituției (…). Pariul meu este că rezistă monarhia, Charles va fi un rege bun și respectat și apoi va veni William, care va face adevărata primenire a monarhiei”, a mai afirmat Stelian Tănase.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *