marți, august 11, 2026
21.6 C
București

Robert Negoiță, glume cu palmieri: „Alertă, au ajuns la patiserie”

După ce, în urmă cu câteva zile, primarul general al Capitalei a dat ordin să fie blocată acțiunea de plantare a palmierilor de la Piaţa Unirii, demarată de Robert Negoiță, edilul sectorului 3 a postat pe Facebook o fotografie cu un alt palmier, de patiserie, de această dată. 

”Alertă, au ajuns palmierii la patiserie! Dar vă spun sincer, sunt delicioși, merg perfect pentru un mic dejun, după prima ședință a zilei pe șantier! Spor să avem cu toții, zi excelentă, prieteni! Ne vedem la treabă, cum suntem obișnuiți noi, cei din S3”, a scris Robert Negoiță pe Facebook.

Robert Negoiță, replică la măsurile anunțate de Nicușor Dan

În replică la declarațiile lui Nicușor Dan, edilul Sectorului 3 susține că legal nu este nevoie de permisiune ca să pui copaci și îl acuză pe primarul general că face „circ ieftin”.

„Domnul primar general care nu face nimic e foarte supărat pe oricine care face ceva. Mă bucur că am transformat Piața Unirii care era o jale. Poate nu a fost ideea cea mai fericită, dar mi-o asum, ca să plantăm acolo copaci exotici care potrivit specialiștilor rezistă iarnă. Legal, nu aveam nevoie de nimic că să plantăm copaci. Nu e nicio prevedere că ai nevoie de aviz într-un București care e poluat și are nevoie de copaci.

Să vii să spui că nu avem nevoie de spațiu verde și de copaci e o nebunie. Ce face Nicușor Dan e circ ieftin, dar atâta vreme cât bucureștenii nu au apă caldă, nu avem iluminat pe străzi, transportul public e vai de el, nu trebuia și el să facă ceva? Și-a găsit ocupație – scoate copacii dintr-o zona centrală”, a declarat la Digi24 primarul sectorului 3, Robert Negoiță.

Ultimele știri

Constanța rămâne fără apă caldă timp de o săptămână în plin sezon turistic. În schimb, vin promisiuni de mai bine

Constănțenii și turiștii vor fi afectați de o întrerupere...

Tensiuni între Președinte și Parlament. Posibil conflict constituțional la CCR

Președintele Nicușor Dan nu a propus încă un nou...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine