Rusia își va aduce arme nucleare tactice în Belarus. Ce înseamnă asta
Rusia își va aduce arme nucleare tactice în Belarus. Ce înseamnă asta

Rusia își va aduce arme nucleare tactice în Belarus, a declarat președintele Vladimir Putin. Președintele Rusiei a spus că a încheiat un acord cu Belarusul pentru staționarea armelor nucleare tactice pe teritoriul acesteia.

Vladimir Putin a anunțat sâmbătă că Rusia va plasa arme nucleare tactice în Belarus, transmite agenția rusă de stat TASS, preluată de B1TV.

Liderul rus susține că o astfel de inițiativa nu ar reprezenta o încălcare a acordurilor de neproliferare, precum și că SUA a staționat la rândul său arme nucleare pe teritoriul aliaților săi europeni.

Președintele bielorus Aleksandr Lukașenko a ridicat de mult chestiunea staționării de arme nucleare tactice în Belarus, a mai spus Vladimir Putin.

Am convenit cu Lukașenko că vom plasa arme nucleare tactice în Belarus, fără încălcarea regimului de neproliferare”, a declarat Putin, citat de TASS.

Construirea depozitului de stocare a armelor nucleare tactice în Belarus va fi finalizată de Rusia până la 1 iulie, a mai precizat Vladimir Putin, precizând că Moscova nu îi va ceda Minskului și controlul asupra armamentului.

Potrivit președintelui rus, Rusia are deja 10 aeronave staționate în Belarus ce sunt capabile să transporte arme nucleare tactice.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *