c2g9ZDg0ZDc3OWE3NTNmNzc5MjU5ZmM1ODQ4OGI1ZTdlYmE.thumb

Copilul a fost sărbătorit la sfârșitul lunii ianuarie, în școală, chiar în timpul orei de curs, au stabilit reprezentanții ISJ Bacău. Părinții au venit cu tort, iar o cântăreață de muzică populară i-a oferit o șampanie micuțului și i-a cântat. Joi, 2 februarie, ISJ Bacău a decis să îl demită pe director, care între timp ar fi intrat în concediu medical, scrie Bacău.net. Decizia a nemulțumit profesorii care au protestat în fața unității de învățământ.

Într-o conferinta de presă, inspectorul școlar general, Anca Egarmin, a precizat, joi, că directorul școlii, „Miron Costin”, Andrei Enache ar fi încercat să mușamalizeze problemele după aniversarea elevului. Astfel, petrecerea ar fi avut loc la ora 10:20, în timpul orei de curs, nu în pauza mare așa cum a declarat directorul, a spus șefa ISJ, potrivit Bacău.net Evenimentul a avut loc pe 26 ianuarie, dimineața, iar aniversarea inedită a stârnit nemulțumirea altor părinți, după ce filmarea a apărut pe rețelele de sociale, ulterior după declanșarea scandalului, imaginile au fost șterse. Cântăreața Mădălina Hârbirea a scos din desaga cu daruri pentru copil chiar și o șampanie, pe care a pus-o pe masa la care stă sărbătoritul în sala de clasă.

„Părinții altor copii din clasă nu au fost încântați de modul extravagant în care a fost organizată aniversarea. Surprize, surprize, da, sunt frumoase… Dar ce ne facem cu părinții care nu își permit să facă o surpriză asemănătoare, tot la scoala copilului. Vă dați seama cu cât patos povestesc acasă părinților și totodată rugându-i să le promită că și ei vor să aibă parte de asa ceva… Ce ziceți?”, a reacționat un părinte pe rețelele de socializare, scrie Ziarul de Bacău. „Când unii copii abia au bani de pachet, alți părinți aleg să epateze, aducând mâhnire în sufletele copiilor cu mai putine posibilități! Sunt curioasă ce părere are conducerea acestei școli despre acest eveniment ce a devenit material de media fără acordul părinților”, a transmis un alt părinte. Decizia de a-l demite pe directorul școlii pentru că a permis organizarea acestei petreceri a creat mare nemulțumire în rândul cadrelor didactice. Cu pancarte în mâini, profesorii au ieșit în fața unității de învățământ să protesteze față de decizia ISJ Bacău. Au participat și câțiva părinți.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *