Scumpirea carburanților ar putea să fie oprită de stat, pe modelul plafonării prețurilor la gaze naturale și curent, dacă se va ajunge la un anume nivel al prețurilor, spune ministrul energiei, Virgil Popescu.

Virgil Popescu, a declarat miercuri seară că urmăreşte preţul carburanţilor şi că a observat o creştere în ultima perioadă:

„Urmărim preţurile pe toată piaţa de energie, până la urmă şi carburanţii sunt pe piaţa de energie. Acolo am observat o fluctuaţie a preţului carburanţilor, în funcţie de cotaţia petrolului. Acum, e adevărat, cotaţia este la cel mai mare preţ din ultimii şapte ani de zile. Eu când trec spre casă, trec pe lângă multe staţii şi memoria vizuală îmi permite să reţin cifre. Da, este o cotaţie mare acuma. În urmă cu o lună, o lună şi jumătate, preţurile erau sub şase lei, acum sunt peste şase lei”, a declarat Virgil Popescu într-o emisiune, citat de B1TV.

Scumpirea carburanților. Ministrul Energiei a precizat că dacă se va impune vor fi adoptate măsuri și în această privință:

„Urmărim cu atenţie şi, dacă va fi cazul, vom lua şi acolo măsuri. Nu am văzut în ultimii ani de zile să vorbim de preţuri reglementate la carburanţi, piaţa s-a autoreglat la un moment dat. Să nu uităm că noi am scos acciza de la carburanţi în urmă cu doi ani, deci practic am avut o ieftinire a preţului la carburanţi”, a mai precizat Popescu.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *