Sfaturile lui Valeriu Gheorghiță pentru prevenirea infectării cu COVID. Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a făcut joi a treia doză de vaccin și le-a reamintiti oamenilor ce măsuri pot lua pentru a evita contaminarea cu virusul SARS-COV-2.

Sfaturile lui Valeriu Gheorghiță. Recomandări pentru români în valul 4 al pandemiei.

Șeful CNCAV explică faptul că respectarea măsurilor sanitare și mai ales precauția sunt extrem de importante în combaterea pandemiei. Valeriu Gheorghiță a transmis opt recomandări românilor, în ziua în care s-a vaccinat cu cea de-a treia doză:

Avem nevoie să respectăm regulile igienică sanitare

Să ne vaccinăm

În cazul în care avem simptome să rămânem acasă, să nu mai ieșim pe stradă cu gândul că avem o răceală.

Să stăm acasă

Să ne testăm

Să ținem legătura cu medicul de familie

Să nu întârziem prezentarea la spital, în cazul în care evoluția vedem că nu este așa cum ar trebui să fie

Să ne uităm la informațiile care provin din surse oficiale

Să discutăm cu medicul de familie

Astăzi, o persoană din 100 sunt potențial infectate, atunci când merge pe stradă. Riscul de infectare este crescut așa că decizia de a nu vaccina copilul de peste 12 ani, de teama unor reacții adverse nu este una suficient de întemeiată, ținând cont că boala în sine este mult mai complicată ca evoluție și ca potențiale sechele pe termen lung”, a mai spus Valeriu Gheorghiță

Medicul Valeriu Gheorghiță s-a vaccinat cu doza trei din serul anti-COVID. Șeful CNCAV s-a imunizat la Spitalul Militar, acolo unde s-a vaccinat în luna ianuarie a anului trecut.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *