Ludovic Orban a spus când va avea loc suspendarea lui Costel Alexe şi Mihai Chirica din funcțiile liberale

Suspendarea lui Costel Alexe şi Mihai Chirica din toate funcțiile deținute în partid se va produce în prima ședință a Biroului Politic al PNL, a anunțat președintele Ludovic Orban.

Cei doi, care sunt cercetați de procurorii DNA pentru fapte de corupție, au anunțat că se autosuspendă din funcțiile de conducere din partid.

„Vom lua act în prima şedinţă în Biroul Politic de suspendarea din toate funcţiile din partid până la finalizarea procesului. PNL a fost întotdeauna un partid care a ţinut la criteriul integrităţii, a susţinut justiţia, sigur, respectând şi principiul nevinovăţiei, pentru că doar o instanţă poate să hotărască dacă cineva este vinovat. Trebuie să fac precizarea despre domnul Costel Alexe că abia astăzi s-a anunţat începerea efectivă a urmăririi penale şi statutul de inculpat. Până acum domnul Alexe a avut statutul de suspect, din cauza asta nu s-a luat nicio decizie legată de el”, a declarat miercuri Ludovic Orban.

Suspendarea lui Costel Alexe şi Mihai Chirica. El a precizat că prevederile statutare sunt legate de funcţiile de conducere, odată cu trimiterea în judecată.

„Domnul Chirica se suspendă din funcţia de conducere, din funcţia pe care o avea de preşedinte al organizaţiei municipale. Vom face alegeri în toate organizaţiile, odată cu demararea procedurilor de congres”, a adăugat Orban.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a anunţat miercuri că a fost pus sub control judiciar şi a decis să se autosuspende de la conducerea PNL Iaşi, dar îşi va continua activitatea la CJ. El a fost pus sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi instigare la delapidare.

La rândul său, primarul Mihai Chirica a anunţat, miercuri, că se autosuspendă din funcţiile politice pe care le deţine în cadrul organizaţiei ieşene a PNL. Chirica a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT într-un caz de înşelăciune cu un teren al primăriei.

Cei doi și-au anunțat deciziile la doar o zi după ce președintele Klaus Iohannis declarase că PNL “ar fi cazul să reacționeze” în chestiunea dosarelor penale ale liberalilor ieșeni.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Ilie Bolojan, ”premierul killer”. Sindicatele atacă deciziile Guvernului: ”Dispreț față de oameni”

După măsurile fiscale și tăierile anunțate, Ilie Bolojan este...

Schimbări majore în conducerea companiilor de stat. Ce le-a promis Radu Miruță șefilor de companii cu contracte „beton”

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a dezvăluit că mulți directori...

Se majorează taxa de drum. Noile tarife ale rovinietei

Guvernul pregătește majorarea rovinietei cu aproape 50%, în funcție...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine