Toate sporurile bugetarilor vor fi analizate, a anunțat premierul Florin Cîțu, care vrea să afle în ce măsură acordarea acestora este justificată. Guvernul va elabora o lege a salarizării în 2021 care să elimine inechități, a promis prim-ministrul.

Florin Cîțu a făcut aceste precizări în contextul unei întrebări a jurnaliștilor despre sporurile de 30% acordate în plină pandemie de coronavirus angajaților din prefecturi.

Atât legea salarizării, cât și legea pensiilor vor fi modificate pentru a elimina inechitățile, și se au în vedere și sporurile bugetarilor, a spus Florin Cîțu, citat de B1TV.

„Despre sporul COVID din prefecturi, a fost o lege dată anul trecut, în mijlocul pandemiei. Ce vă spun, acum ne uităm la toate sporurile în sectorul public, pentru bugetul din 2021 să vedem care dintre ele se justifică sau nu. Și ne uităm la tot ce înseamnă salarizare, în același timp. Pentru 2021 vom veni cu o lege a salarizării care să elimine inechități, așa cum a fost făcută legea salarizării în 2017, promitea acest lucru, iar după aceea au apărut tot felul de excepții.

De fapt, primul lucru care s-a spus a foast acela că președintele României are cel mai mare salariu și apoi – au apărut tot felul de excepții. Acestea trebuie corectate- și legea salarizării, și legea pensiilor vor fi modificate pentru a ține cont de câteva principii: legea pensiilor de principiul contributivității și legea salarizării de câteva principii clare de a elimina aceste inechități din sistemul public”, a declarat premierul Florin Citu.

Creșterea pensiilor în 2021

Premierul a anunțat miercuri, după ședința de Guvern, că acestea nu vor crește cu 40% în 2021. Veniturile pensionarilor vor fi majorate cu 8% din septembrie, potrivit calendarului stabilit de coaliția de guvernare.

„Guvernul și-a asumat creșterea pensiilor în baza calendarului pe care ni l-am asumat. Anul trecut, pensiile au crescut cu 14%, un efort suplimentar anul acesta de 9 miliarde de lei în plus, deci 2 miliarde de euro. La nivelul Uniunii Europene, media a fost de 3%.

De asemenea, amintesc faptul că pentru noiembrie, avem o creștere e a venitului mediu net, în condiții de pandemie”, a declarat Florin Cîțu în cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 13 ianuarie.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *