Vaccinarea adolescenților va fi prioritară pe 1 iunie, urmând să fie imunizați cu precădere adolescenții peste 16 ani, așa cum există în prezent reglementările legale. Platforma de vaccinare va fi actualizată în cursul acestei zile, a spus Valeriu Gheorghiță.

„Ne așteptăm ca în cursul zilei de azi să fie deja optimizată, să fie finalizate procedurile tehnice, așa încât să permită introducerea CNP-urilor pentru această grupă de vârstă prin contul părintelui sau a tutorelui legal” a precizat Valeriu Gheorghiță.

Vaccinarea adolescenților va fi prioritară pe 1 iunie. „Din punct de vedere medical, e esențial să oferim prioritate celor mai vulnerabili. Acum se poate asigura fără probleme această prioritizare, că avem o capacitate suficient de crescută în centrele de vaccinare și putem să asigurăm vaccinarea celor care se prezintă. Deja sunt mai multe modalități – centrele deja existente, unde e vaccin de la Pfizer, maratonul de vaccinare, centrele drive-thru și cabinetele de medicină de familie. Pentru vaccinarea copiiilor e obligatorie obținerea consimțământului de la părinți sau de la tutorele legal” a precizat coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare, în cadrul unei emisiuni B1TV.

Agenția Europeană a Medicamentului a autorizat, vineri, folosirea serului Pfizer – BioNTech și pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani.

Întrebat ce a decis cu privire la copiii cu vârste între 12 și 15 ani, medicul a răspuns: „Din datele pe care noi le avem disponibile la acest moment, mâine se va afișa pe site-ul Agenției Europene a Medicamentului rezumatul caracteristicilor produsului, adică prospectul tradus în fiecare limbă din Uniunea Europeană, inclusiv în română. În acel moment, e preluat și pe site-ul Agenției române a Medicamentului și putem să emitem o instrucțiune prin care practic declarăm posibilitatea de a începe vaccinarea și pentru această grupă de vârstă. Depinde foarte mult de momentul în care mâine se vor îndeplini toate aceste proceduri premergătoare și dacă toate lucrurile sunt puse la punct, putem să începem de mâine, dar nu aș vrea să avansez un termen și să nu se respecte, așa încât el va fi comunicat în cursul zilei de mâine”.

Medicul a precizat că schema de vaccinare e similară cu a adultului – două doze, cu interval de circa 21 de zile între ele.

„Datele din studiul care a stat la baza autorizării au arătat, din punct de vedere al profilului de siguranță, aparția reacțiilor adverse comune – cel mai frecvent s-a înregistrat durerea locală, disconfortul la locul administrării starea de oboseală, dureri musculare, de cap, articulare și, în anumite cazuri, frison, dar intensitatea a fost ușoară spre medie și au fost reacții pasagere. Nu s-au înregistrat cazuri de reacție adverse majore. E important să raportăm toate reacțiile adverse pentru a avea un tablou complet”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Leave a comment

Lasă un răspuns