VIDEO. Joe Biden, viitorul președintele al SUA, s-a vaccinat în direct împotriva COVID-19

Președintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, a primit prima doză de vaccin împotriva Covid-19, luni, în direct în fața camerelor de televiziune, potrivit  CNN.

Joe Biden s-a vaccinat în public împotriva COVID-19

Viitoarea primă doamnă, Jill Biden, a primit vaccinul mai devreme luni, a declarat echipa de tranziție a lui Biden reporterilor.

Vaccinarea lui Biden vine la o săptămână după ce primele doze de vaccin au fost injectate lucrătorilor din domeniul sănătății și la câteva zile după ce Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente a acordat autorizația de utilizare de urgență pentru un al doilea vaccin coronavirus.

„Oamenii ar trebui să fie pregătiţi să se vaccineze, când acesta va fi disponibil. Nu există niciun motiv de îngrijorare. Aştept cu nerăbdare a doua doză′’, a spus Joe Biden, viitorul președinte al SUA.

Joe Biden, preşedintele ales al Statelor Unite, susține că în primele 100 de zile ale mandatului său le va cere cetățenilor americanilor să poarte măşti de protecție, pentru a reduce răspândirea coronavirusului.

Declarația lui Joe Biden a fost făcută pentru CNN și președintele ales spune că este sigur că va exista o reducere semnificativă a cazurilor Covid-19 dacă fiecare american va purta mască. Biden a mai precizat că va ordona purtarea măştilor în toate clădirile guvernului SUA.

„În prima zi în care voi fi instalat le voi cere cetăţenilor să poarte mască 100 de zile. Doar 100 de zile cu mască, nu pentru totdeauna. O sută de zile. Şi cred ca vom vedea o reducere semnificativă a cazurilor dacă vom face asta. Acest lucru se va întâmpla datorită vaccinului şi purtatul măştilor,” a declarat Biden.

Experţii constituţionali spun că un preşedinte nu are autoritate legală pentru a ordona americanilor să poarte măşti, dar Joe Biden a explicat că el şi vicepreşedintele său, Kamala Harris, vor oferi înainte de toate un exemplu prin purtarea măşti

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *