Vlad Voiculescu, din nou fără mască într-o încăpere. „Să nu cumva să intre cineva să mă vadă că sunt fără mască”

Voiculescu fără mască. La doar câteva zile după ce a primit amendă după ce a fost descoperit de jurnaliști fără mască pe holurile Parlamentului, Vlad Voiculescu recidivează. De data aceasta într-un cadru neoficial, în pregătirea unei declarații de presă tocmai pe tema îmbolnăvirilor COVID și purtări măștii de protecție. Ministrul sănătății a fost atenționat în mod repetat de o consilieră să își pună masca, obligatorie în spații închise și deschise, și a acceptat după îndelungi insistențe.

Ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, recidivează, deși a fost deja amendat pentru că nu a purtat mască într-un spațiu închis. Înaintea conferinței de duminică, susținută la sediul ministerului, Vlad Voiculescu a stat din nou fără mască, chiar dacă în aceeași încăpere erau mai multe persoane, între care cameramanul oficial și o consilieră. Momentele premergătoare declarației erau deja transmise în direct, așa că întreg dialogul dintre Vlad Voiculescu și consiliera sa, pe tema măștii, mai precis, a absenței ei, a ajuns la jurnaliști.

Voiculescu fără mască. Iată momentul, relatat de Digi24

– Zi-mi, ce cauți? îl întreabă consiliera.

– Să nu cumva să intre cineva să mă vadă că sunt fără mască, când e cineva lângă mine, îi spune Vlad Voiculescu.

– Acum stați fără mască în fața… ? se aude cameramanul întrebând.

– Stau fără mască, da.

– Așa e. E singur aici…, explică și consiliera.

– Haideți să mai sun eu o dată la ingest…, spune cameramanul.

– Ia, pune un pic masca aia! Vlad, pune un pic masca aia! îi cere ulterior consiliera.

– Poftim?

– Pune un pic masca aia, pune-ți masca pe care o ai! insistă consiliera.

– De ce? întreabă ministrul.

– Discuția e „fără măști”, la mare, la munte, la nu știu care chestie, îi spune consiliera.

– Să-mi spuneți când pot să dau drumu la…, spune cameramanul.

Ministrul are un moment de dubiu:

– Stați un pic… cu mască… măi, sunt singur, totuși.

– Ești singur, da, îi confirmă consiliera.

La începutul acestei luni, Vlad Voiculescu a fost amendat cu 1.500 de lei pentru nepurtarea măștii de protecție. Anunțul a fost făcut de Poliția Capitalei, la câteva zile după ce ministrul Sănătății a fost fotografiat fără mască pe holul Parlamentului.

Ultimele știri

Rogobete spune că a vrut să demisioneze din cauza lui Bolojan. Motivul ar fi fost tăierea salariilor medicilor cu 10%

Alexandru Rogobete povestește că a fost gata să demisioneze după ce Ilie Bolojan i-ar fi cerut reducerea salariilor medicilor cu 10%.

ANAF trimite notificări pentru taxa pe lux. Cine riscă impunere din oficiu și amenzi

ANAF a început să trimită notificări pentru taxa pe lux. Proprietarii de imobile și mașini scumpe au 15 zile să depună formularul 216.

Victor Ponta anunță că își face partid politic: „Cu siguranță voi face o platformă politică, e nevoie de fo

Victor Ponta anunță o nouă platformă politică, construită cu oameni din mediul de afaceri și universitar, pe fondul dezamăgirii față de partidele vechi.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine