Judecătorul Tudoran

Judecătorul Corneliu Bogdan Ion Tudoran avea probleme grave de natură psihică. Lumea Politică a intrat în posesia unor documente medicale cutremurătoare. Omul care avea drept de viață și moarte asupra semenilor săi nu a fost evaluat psihologic. Astfel el a profesat până când a ajuns la spitalul de nebuni. Rămâne de văzut câte din sentințele sale au fost date ca urmare a problemelor sale psihice.

A „rechiziționat” Mall Băneasa de la spitalul de nebuni

Probabil că problemele lui Tudoran nu ar fi apărut dacă el n-ar fi fost judecătorul dosarului în care Gabriel Popovici era urmărit penal. Sentința nefavorabilă mogulului imobiliar a declanșat jihadul. Judecătorul a fost verificat la sânge și astfel s-a aflat că el era internat în Sanatoriul de Nevroze Predeal atunci când a scris motivarea.

Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran a motivat Hotararea privind latura civila a dosarului Baneasa la aproape un an de la pronuntare. El nu mai detinea calitatea de judecator (fiind iesit la pensie). În acel moment se afla internat intr-un sanatoriu. Motivarea hotararii pronuntate de Ion-Tudoran si redactate in sanatoriu a intrat in Curtea de Apel Bucuresti in 4 noiembrie 2019. Judecătorul se pensionase în Septembrie, susțin jurnaliștii de la Lumea Justiției.

tudoran scrisoare medicala

Episod depresiv sever pentru judecătorul Tudoran

Actul medical de ieșire din spital indică un episod depresiv sever și tulburare cognitivă deteriorativă ușoară. La externare se indică faptul că starea pacientului este ameliorată, nicidecum vindecată.

Conform scrisorii medicale intrate în posesia Lumea Politică, judecătorul a fost internat pe 25 Octombrie 2019 și s-a externat după o lună de zile. În acest timp, el a redactat motivarea într-unul dintre cele mai importante dosare din România post-decembristă.

Nu sunt cunoscute date despre alte motivări din alte dosare pe care judecătorul Tudoran să le fi lucrat în timp ce era la tratament psihiatric.

tudoran iesire spital

Internări în cascadă pentru omul care decidea viața inculpaților

Înainte de Sanatoriul Predeal, judecătorul Tudoran a trecut și pe la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Alexandru Obregia”. Judecătorul a stat acolo din 30 septembrie 2019 până în 22 Octombrie 2019.

Medicii scriu pe biletul de externare faptul că „evoluția a fost lent favorabilă”. Mai exact judecătorul nu și-a rezolvat problemele psihice pe parcursul lunii pe care a petrecut-o la spital. El a luat mai multe tratamente antidepresive, iar medicii recomandau nu mai puțin de 10 medicamente pe care judecătorul trebuia să le ia atunci când ajungea acasă.

Toate aceste medicamente au efect asupra psihicului, iar motivările redactate de Todoran în spital au fost cu certitudine influențate de substanțele chimice.

Judecătorul Tudoran a judecat celebrități interlope

Ședințele pentru dosarul „Băneasa” s-au suprapus cu dosare care aveau inculpați celebri. Celebra escroacă Loredana Berar l-a avut ca judecător Tudoran într-un dosar de aproape 20 milioane de lei. Avocatul Lucian Papacostea a fost și el judecat de magistratul cu probleme psihice.

Fostul sub-prefect de Cluj Mihnea Iuoraș a fost și el în sala de judecată a lui Tudoran. Judecătorul nu analiza numai dosare de „intelectuali”. Interlopul Remus Dincă, zis Pădure a ajuns la mila lui judecătorului Tudoran. Locotenentul lui Nuțu Cămătaru, Robert Bușă a fost și el judecat de magistratul „pastilat”.

Celebrul lider al Clanului Sportivilor, Cristian Roșca a fost, la rândul său în sala de judecată a lui Tudoran.  Șeful escrocilor din Călărași, Mihai Puiu zis „Puiu Pătatu” și-a căutat dreptatea tot la acest judecător. Toți membrii clanului de cămătari Calu din București au trecut și ei prin fața lui Tudoran.

Concluzii alarmante puse de celebrul doctor Tudorel Butoi

Profesorul universitar doctor Tudorel Butoi a analizat actele medicale ale judecătorului Tudoran. Specialistul în expertiză psihico-legală a concluzionat sec.

„Nu excludem ipoteza ca cele identificate și evaluate să fi avut o evoluție lentă în timp și să fi putut afecta deciziile profesionale ale subiectului” conchide Butoi.

Expertul subliniază și faptul că judecătorul nu și-a făcut evaluările psihologice anuale. Din acest motiv el a putut să judece perioade lungi deși mintea îi putea fi afectată.

butoi tudoran 3 butoi tudoran 2 butoi tudoran

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *