Dacă tot e ilegal să ai hotel poți să organizezi unul într-o construcție care nu există. Prima Ordonanță Militară care a marcat începutul crizei a închis întreaga industrie hotelieră din România și a trimis în șomaj tehnic sute de mii de oameni. Există însă locuri unde puterea politică este mai mare ca orice autoritate a statului.

În județul Timiș, o construcție fără acte funcționează ca hotel ilegal chiar și în perioada de carantină. Autoritățile nu au curaj să intervină, iar un focar este pe cale să explodeze în orice moment. Poliția și Direcția de Sănătate Public acoperă ilegalitatea pentru că afacerea aparține unui politician controversat.

hotel dumbravita

Hotel ilegal protejat de poliție

Hotelul închiriază camere pentru muncitori și în prezent funcționează nestingherit. Am încercat să aflăm un punct de vedere al Poliției Naționale referitoare la lipsa de intervenție. Din adresă am constatat faptul că autoritățile știu faptul că respectivul hotel funcționează într-o clădire ilegal construită.

Polițiștii din Timiș știu situația dar se feresc să acționeze. Oamenii legii ignoră anunțul care tronează pe acoperișul hotelului. Ei susțin că „Au fost identificate două societăți comerciale care au calitatea de locatar al imobilului, precum și mai multe persoane care efectiv la adresa respectivă” conform unei adrese a IPJ Timiș.

„S-a stabilit că este vorba despre mai mulți cetățeni, angajați ai societăților comerciale, care lucrează în domeniul construcțiilor.” continuă răspunsul polițiștilor din Timiș.

Într-o construcție pe care scrie „închiriem camere pentru muncitori” era oarecum logic să se găsească muncitori. Tot logic era ca poliția să acționeze. Aparent nu s-a întâmplat așa.

14 vietnamezi cazați fără acte

În hotelul ilegal din Dumbrăvița se locuiește și un grup de vietnamezi care a intrat în țară pe 5 ianuarie 2020. Poliția încă nu știe dacă aceștia au intrat legal și care este statutul lor în unitatea de cazare care sfidează ordonanțele militare.

„În continuare se va dispune informarea Serviciului pentru Imigrări Timiș pentru a se efectua verificări” sună sec adresa de la IPJ Timiș.

Pe internet locația este promovată din belșug. „Datorită dinamismului de care dă dovadă segmentul dezvoltărilor imobiliare, oferim spre închiriere locuințe pentru echipe de muncitori. În acest sens, am construit în Dumbrăvița un imobil nou în care se regăsesc 27 de apartamente complet dotate și utilate destinate echipelor de muncitori.” se arată în anunțul postat pe pagina firmei GB House.

Hotel ilegal Dumbravita

Autoritățile protejează un politician controversat

Lipsa de reacție a IPJ Timiș ne-a făcut să verificăm cui aparține clădirea care sfidează starea de urgență și pandemia.

Așa am ajuns la Gabriel Bordea, consilier local PSD. Acesta a fost primar în comuna Brebu Nou din Timiș.

„În cursul acestui an s-au vândut peste 250 ha de păşune unor persoane care nici măcar nu locuiesc în comună, timişoreni de-ai dumneavoastră, două persoane fizice și o Asociație a Crescătorilor de Animale care n-are un animal. N-ar fi asta o problemă domnule primar, preţul la care s-au pus în vânzare aceste suprafeţe este o problemă, 0,30 lei/mp adică 3000 lei/ha.Cu o simplă căutare pe Google aflăm că preţul corect pentru un metru pătrat oriunde pe raza comunei este de minim 5 euro adică 22,5 lei. Ați vândut 75 de ori mai ieftin” se arăta într-o scrisoare deschisă care descria mandatul lui Bordea la primărie.

Politicianul este și proprietarul fabricii de mezeluri Agil. În 2012 contracandidații l-au acuzat că a mutat în comună 97 de persoane, majoritatea angajați ai fabricii de mezeluri.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *