România este Occidentul pentru Republica Moldova. Declarația surprinzătoare, și care ar putea să ne dea de gândit, aparține fostului ministru al Apărării din Republica Moldova. Anatol Șalaru. Fostul oficial moldovean a adus, printre altele, un argument covârșitor: întreg PIB-ul Moldovei pe cap de locuitor este de patru ori mai mic decât cel al județului Vaslui, considerat unul din cele mai sărace ale României.
Anatol Șalaru a explicat într-un interviu PsNews și rolul României în proiectul de țară al Republicii Moldova: „să-și reîntregească teritoriile, să-și aducă cetățenii acasă, fiindcă Moldova n-a fugit din România”.
„România este Occidentul pentru Republica Moldova. Deci acesta este, de fapt, rolul României în acest proiect de țară al Republicii Moldova. Rolul României și datoria României este să-și reîntregească teritoriile, să-și aducă cetățenii acasă, fiindcă Moldova n-a fugit din România. Republica Moldova nu a fugit din România. Basarabia i-a fost cedată lui Stalin în 1940 și acest stat nu a existat niciodată. Mie mi-a plăcut, cu ghilimele de rigoare, scriau unii că Maia Sandu este cel mai bun președinte al Republicii Moldova din ultimii 100 de ani. E bine, foarte bine, bine că nu 1.000 de ani. Republica Moldova are 33 de ani sau 32 de ani. E greu să spun că Maia Sandu este cel mai bun președinte al R.Moldova pentru că nu am termen de comparație. Republica Moldova este o țară parlamentară. Președintele nu are funcțiile, împuternicirile, pe care le are președintele României sau împuternicirile pe care le are președintele Statelor Unite. Dar controlând partidul de guvernământ, lumea își leagă de Maia Sandu toate speranțele. Dar Maia Sandu nu poate să controleze guvernul dacă nu are controlul asupra Parlamentului sau majorității parlamentare. Și asta e o problemă și pentru Maia Sandu, fiindcă nereușitele guvernării i le pun ei în cârcă și se leagă de ea. Și nu cred că Maia Sandu a avut vreo vină că a crescut prețul la energie electrică, la gaz sau că au crescut toate prețurile. Nu Maia Sandu l-a pus pe Spînu să meargă la Sankt-Petersburg să negocieze niște chestii, prețuri la gaze sau alte greșeli. Maia Sandu este responsabilă de politica externă și de apărare. În rest, totul face guvernul.”
Anatol Șalaru a nuanțat apoi afirmația sa că „România este Occidentul pentru Republica Moldova”.
„O să vă dau un un mic exemplu, la mulți n-o să le placă. PIB-ul pe cap de locuitor de cel mai sărac județ din România, Vaslui, este de patru ori mai mare decât PIB-ul din Republica Moldova. Și cu asta am spus tot.”
Cine este Anatol Șalaru
Anatol Șalaru este fondatorul cenaclului Alexei Mateevici, prima mișcare de renaștere națională din Republica Moldova, pornită în 1988. Dacă la început se credea că iniţiativa este sortită eşecului, la scurt timp, ideea a adunat în jurul său zeci de mii de basarabeni şi a culminat cu oficializarea limbii române şi a grafiei latine, în urmă cu puțin timp.
Anatol Șalaru a fost ministrul Apărării și singurul ministru moldovean care a fost invitat la un summit NATO, în 2016, în Varșovia. „Republica Moldova va depune toate eforturile pentru a deveni un partener de încredere a alianței”, spunea în discursul de atunci. Nu în ultimul rând, tot în 2016, a semnat cu omologul ucrainean realizarea ”coridorului verde” pentru retragerea armatei ruse din regiunea transnistreană. Practic, Ucraina și Moldova își asumau că vor lua toate măsurile ca Federația Rusă să își retragă armamentul din Transnistria. A fost interpretat atunci ca un adevărat gest de curaj, o inițiativă care invita Rusia să plece.
Leave a comment