miercuri, aprilie 29, 2026
14 C
București

Marcel Ciolacu e convins că PSD a scos PNL din mocirlă: „Sunt vreo doi, trei pe la PNL, mai ţipă ei ca piţigoii, dar o să le treacă”

Premierul Marcel Ciolacu a respins acuzațiile privind eventuale atacuri ale PSD la adresa liderului PNL, Nicolae Ciucă, afirmând că “nu ați văzut niciun PSD-ist să îl atace pe Nicolae Ciucă”. El a subliniat că în partid “a existat o linie roșie” de a nu-l critica pe Ciucă, precizând: „A fost un gentlemen agreement și un respect. Și am avut niște principii de la care am plecat”.

Ciolacu a invocat faptul că PSD a scos PNL “dintr-o mocirlă cu o guvernare de dreapta dezastruoasă” prin formarea coaliției: “O spun fără nicio reținere, într-un moment complicat al PNL. Cam intraseră într-o mocirlă cu o guvernare de dreapta dezastruoasă.”

Liderul PSD a menționat, potrivit B1TV  că “sunt vreo doi, trei pe la PNL mai…țipă ei ca pițigoii, dar o să le treacă”, fără a da însă numele respectivilor liberali. El a recunoscut că acest lucru “îl deranjează pe domnul Ciucă pentru că dânsul trebuie să se impună în interiorul partidului”.

Întrebat despre motivele pentru care a ales coaliția cu PNL, Ciolacu a explicat: “Eu împreună cu domnul Nicolae Ciucă și pe urmă prin votul colegilor noștri am decis să avem o coaliție până la finalul anului 2024 și să aducem României o stabilitate.” El vede actuala guvernare ca pe “o navă solidă” care traversează “o furtună”, obiectivele fiind aderarea la Schengen, OECD și eliminarea vizelor pentru SUA.

“Rolul meu în acest moment este să o țin în direcția corectă…România are și resursele și merită să aibă acest loc de jucător regional mai important decât ne așteptăm”, a încheiat liderul PSD.

Ultimele știri

Ce ar face AUR dacă ar ajunge la guvernare: îngrășăminte, agricultură și „suveranism economic”

Liderul AUR, George Simion, a detaliat miercuri măsurile economice...

Ce a făcut Nicușor Dan la Dubrovnik cu cancelarul Austriei. „Colaborarea noastră continuă să se dezvolte”

Președintele României, Nicușor Dan, a avut marți seara o...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine