Alexandru Rafila recunoaște: „Nu am votat-o pe Viorica Dăncilă la prezidențiale”

Alexandru Rafila recunoaște că nu a a votat-o pe Viorica Dăncilă, fostul premier al României, la alegerile prezidențiale din noiembrie 2019.

Proaspăt intrat în PSD, Alexandru Rafila candidează pe lista PSD la Camera Deputaților.

Întrebat într-o emisiune la Digi24 dacă a votat-o pe Viorica Dăncilă la prezidențiale, Rafila a precizat că nu a votat-o. Mai mult, reprezentantul României la OMS, s-a numărat în 2017 printre protestatarii care manifestau împotriva Ordonanței 13 a Guvernului condus la acea vreme de Sorin Grindeanu. În prezent, Sorin Grindeanu este prim-vicepreședinte în PSD, numărul doi în partid.

„Nu am votat-o pe Viorica Dăncilă. Dumneavoastră aţi fi votat cu Viorica Dăncilă dacă eraţi membru al PSD? Nu puteam. Viorica Dăncilă este o persoană respectabilă, nu am absolut nimic cu dânsa, dar această calitate de preşedinte al partidului, de prim-ministru trebuie ocupată – mai ales dacă vorbim de un partid mare – de o persoană are are abilităţi nu numai manageriale, trebuie să aibă o cunoaştere profundă din mai multe domenii şi trebuie să aibă abilităţi de comunicare. Or, aceste trei elemente i-au lipsit, din punctul meu de vedere, Vioricăi Dăncilă şi, în lipsa lor, credibilitatea mai ales pentru reprezentarea unei ţări cum este România nu cred că era cea potrivită”, recunoaște Alexandru Rafila în emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

În ceea ce privește conducerea actuală a partidului, Alexandru Rafila este mulțumit: „Domnul Ciolacu este un om deschis, este foarte rapid adaptabil situaţiilor cu care se confruntă, are vorbele la el, are seriozitate şi mi s-a părut că – cel putin în raport cu mine – absolut tot ceea ce am discutat a avut o urmare firească”, a explicat Alexandru Rafila.

Ultimele știri

Au început pregătirile pentru desființarea inspectoratelor şcolare județene

Ministrul Sorin Ionescu spune că inspectoratele școlare trebuie desființate până la 31 august 2027, conform legii.

Bolojan îi transmite un avertisment lui Niculescu: Votul care a permis instalarea Guvernului nu garantează liniștea politică

Bolojan spune că votul PNL pentru Guvernul Niculescu nu a fost unul de susținere, ci de necesitate, și avertizează asupra derapajelor bugetare.

În Europa se vorbește tot mai apăsat despre distrugerea spațiului Schengen și reintroducerea granițelor

Tot mai multe state europene mențin controale la frontierele interne Schengen, punând sub semnul întrebării unul dintre pilonii integrării UE.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine