PSD acuză că PNL amână proiectul legii bugetului până după alegeri pentru a ascunde faptul că pregătește majorarea TVA, măsură care s-ar reflecta în proiect.

”Conform economiștilor uneia dintre cele mai mari bănci din România, pentru a acoperi găurile din buget, Guvernul ar merge mai degrabă pe #majorareaTVA, pentru că măsura s-ar putea aplica rapid și ar avea un efect imediat, întrucât TVA e cel mai ușor de colectat”, spun social-democrații, pe Facebook.

Potrivit legii, cel mai târziu la 15 octombrie Legea bugetului de stat pe anul viitor trebuie supusă dezbaterii și adoptării Parlamentului.

PSD îi acuză pe liberali că ar pregăti majorarea TVA după alegeri

Majorarea TVA s-ar vedea însă în proiectul de #Buget. De aceea PNL nu respectă Legea nr. 500/2002 și nu prezintă bugetul pe anul următor înainte de #alegeri! Pentru ca românii să nu vadă ce îi așteaptă dacă PNL rămâne la guvernare”, mai susține PSD.

Florin Cîţu, ministrul Finanțelor, a reacţionat, vineri, cu un mesaj pe Facebook, după ce PSD a întrebat ”de ce ascunde PNL bugetul pe anul 2021”. ”De ce pun proştii întrebări când oricum nu înţeleg răspunsurile?”, a răspuns Florin Cîțu.

„La întrebarea psd-iștilor «de ce nu prezintă PNL bugetul pe 2021» nu se poate raspunde decât cu o altă întrebare: de ce pun proștii întrebări când oricum nu înțeleg răspunsurile?”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.

„De ce ascunde #PNL bugetul pe anul 2021? Pentru că urmează redeschiderea discuțiilor cu FMI, iar Guvernul Orban urmează să majoreze TVA, să taie – așa cum au mai făcut! – salarii și să concedieze masiv pentru a acoperi găurile din buget produse prin măsurile haotice din acest an”, se întreabă retoric reprezentanții PSD, într-o postare Facebook

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *