Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților și Anca Dragu, președintele Senatului, s-au vaccinat, marţi, anti-COVID-19.
Anca Dragu şi Ludovic Orban s-au vaccinat anti-Covid
Anca Dragu şi Ludovic Orban s-au imunizat la Centrul de vaccinare de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.
Cei doi au sosit împreună la centrul de vaccinare şi s-au vaccinat în acelaşi timp.
Cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare anti-COVID-19 a început vineri, primul vaccinat în cadrul acestei etape fiind şeful statului, Klaus Iohannis.
După vaccinare, atât preşedintele Senatului, cât şi preşedintele Camerei Deputaţilor vor susţine declaraţii de presă.
Ludovic Orban le răspunde contestatarilor din partid: Până la următorul congres eu sunt președinte
Președintele PNL a răspuns marți criticilor din interiorul partidului, după ce primvicepreședintele Rareș Bogdan și secretarul general Robert Sighiartău i-au cerut demisia și au susținut că este nevoie de o reformă la vârful PNL.
„Președintele PNL e ales de congres, PNL a avut un congres în iunie 2017 și va avea un congres în cursul acestui an. Până la acest congres eu sunt președinte, iar dacă mă decid să candidez pentru un nou mandat voi anunța acest lucru. Orice problemă trebuie discutată în forurile statutare”, a răspuns Ludovic Orban, întrebat fiind de criticile din ultimele zile.
Orban le-a transmis jurnaliștilor că nu vrea să polemizeze în public și că orice are de discutat, discută în interiorul partidului.
„Nu polemizez în public. În calitate de președinte al PNL, obligația mea este să asigur coeziunea partidului, să particip la asigurarea unității si eficienței în guvernrea de coaliție și cred că cetățenii așteată soluții, o organizare eficientă a campaniei de vaccinare și o reluare rapidă a creșterii economice. Orice am de discutat, discut în interiorul PNL”, a declarat președintele PNL, Ludovic Orban, potrivit Digi 24.
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, l-a criticat dur pe liderul liberalilor Ludovic Orban, spunând despre acesta că a condus partidul de unul singur, fără că el și alți lider