Certificatul verde la restaurant. Certificatul verde trebuie deja prezentat de clienți la intrarea în restaurant după ce rata de infectare a trecut în București de valoarea de 3,5 la mie. Însă, patronii din industria Horeca se tem că vor avea tot mai puțini clienți.
Clienții sunt obligați să prezinte certificatul de vaccinare sau un test negativ pentru COVID-19, la intrarea în restaurante, măsura, practic, urmând să fie aplicată cel mai probabil în cursul zilei de joi
Odată cu intrarea în scenariul roșu, locuitorii orașelor care au trecut de valoarea de 3 la mie-indicele de infectare- vor fi nevoiți să respecte noile restricții, printre acestea se numără și condiționarea accesului în restaurante și baruri, cluburi, săli de fitness, săli de jocuri de noroc, competiții sportive.
Pentru persoanele vaccinate, această măsură nu vine cu un cost suplimentar pe care ar urma să-l suporte din buzunarul propriu, însă pentru cei care nu s-au imunizat în fața COVID-19, testarea, necesară la intrare în restaurante, presupune o plată suplimentară.
Certificatul verde la restaurant. Certificatele verzi vor fi verificate la intrare în fiecare local, printr-o aplicație ce permite acest lucru și poate fi descărcată de angajații restaurantelor. Astfel, ei vor verifica dacă o persoană este vaccinată, sau dacă a fost testată negativ pentru COVID-19.
Totuși, patronii de restaurante se așteaptă la clienți mai puțini, având în vedere că testele pentru COVID-19 nu sunt tocmai ieftine. Mai mult decât atât, până și ei consideră absurdă plata sumei de aprox. 45 de euro, pentru testul COVID-19, necesar în restaurant, având în vedere că valoarea consumației ajunge la aproximativ 50 de lei, relatează B1TV.
„Cred că este puțin absurd pentru cineva să meargă să își plătească un test de 45 de euro că să vină să mănânce într-un restaurant ca să mănânce cu 50 de lei, 70 de lei și uitându-ne la procesul de vaccinați în România, care este destul de mic, cred că va fi o scădere semnificativă.
Personalul în HoReCa… există o gaură destul de mare. Sunt poziții pe care nu le avem acoperite. Este cu atât mai greu să găsim o persoană care să se ocupe de acest aspect, să verifice clienții la intrare”, a precizat patronul unui restaurant din Capitală.
Cei care s-au vaccinat pot descărca certificatul verde de vaccinare de la vaccinare-covid.gov.ro. Totodată, persoanele care doresc să intre într-un restaurant, în baza unui test negativ pentru COVID-19, au nevoie de o analiză realizată într-o clinică specializată, avizată de către DSP.
Astfel, ei vor fi luați în baza de date a DSP, după ce primesc rezultatul și va putea fi generat certificatul verde.