Cea mai nouă materie care va fi studiată în ciclul primar. Președintele Iohannis a promulgat legea

Educația pentru mediu se va regăsi în programa școlară, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat o prevedere legislativă care stabilește modul în care va fi predată această materie în școli.

Klaus Iohannis a promulgat luni legea care prevede introducerea unei noi materii de studiu, pentru protecția mediului. Mai exact, actul legislativ introduce un nou articol în Legea Educației:

„Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, elaborează o strategie privind educația pentru mediu până la data de 31 decembrie 2022. Strategia va fi transpusă în programele școlare începând cu anul școlar 2023—2024” prevede actul normativ, potrivit B1TV.

Un grup de parlamentari din PNL a inițiat crearea materiei educația pt mediu, distinctă de „biologie”, existentă deja în programa școlară. Printre cei care au redactat proiectul s-a numărat Monica Anisie, fost ministru al Educației.

Noua materie va fi introdusă în programa școală în urma obiectivelor stabilite de Uniunea Europeană (UE)

Inițiatorii susțin că învățământul primar (clasele 1-4) „este locul potrivit pentru a introduce educația de mediu. Generațiile actuale trebuie formate ca prieteni ai naturii”.

„Această completare este în concordanță cu implementarea Pactului Verde European (Green Deal), adoptat de Comisia Europeană”, mai arată inițiatorul legii, deputatul liberal Ionuț Sorin Banciu.

Inițiativa a fost anunțată încă din decembrie 2021.

Ultimele știri

Nazare nu exclude taxe noi în 2027. Economiștii avertizează că românii nu mai au din ce plăti

Nazare nu exclude taxe noi în 2027, iar economiștii avertizează că românii și firmele nu mai pot suporta majorări fiscale.

Ministrul Economiei dă lovitura la trei companii de stat. Zamfir anunță controale la Radiocom, IOR și Romaero

Ministrul Economiei anunță controale la Radiocom, IOR și Romaero, după suspiciuni de înstrăinare a unor active și indemnizații majorate nejustificat.

Nicușor Dan ar putea merge în SUA. Ministrul de Externe nu dă o dată, spune că întâi vrea o listă de priorități

Ministrul de Externe Dan Neculăescu spune că vizita lui Nicușor Dan în SUA e pe agendă, dar fără dată stabilită deocamdată.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine