Primul proces pentru crime de război din Ucraina. Soldatul Vadim Şişimarin a fost adus în fața justiției

Primul proces pentru crime de război începe miercuri în Ucraina. A fost trimis în judecată un soldat rus în vârstă de 21 de ani care a ucis cu sânge rece un civil aflat pe o bicicletă.

Soldatul Vadim Şişimarin a împușcat un bărbat de 62 de ani care merge pe o bicicletă în satul Ciupohovka din regiunea Sumy, la aproximativ 300 de kilometri de Kiev. Bărbatul a fost ucis pe 28 februarie, la patru zile de la debutul invaziei, iar trupul său a rămas pe marginea drumului, au stabilit procurorii în ancetă potrivit nytimes.com, preluat de B1TV.

Vadim Şişimarin care făcea parte dintr-o divizie de tancuri din regiunea Moscovei, a fost ulterior luat prizonier, deși detaliile despre capturarea sa rămân neclare. Soldatul rus riscă 10 până la 15 ani de închisoare pentru crimă

Potrivit unei investigații a agenției de informații a Ucrainei, SBU și a Procuraturii Generale, sergentul și alți patru militari au furat o mașină și au condus până într-un sat, unde au văzut un localnic de 62 de ani, neînarmat, mergând cu bicicleta pe marginea drumului și vorbind la telefon.

Şişimarin a primit ordin să-l omoare pe civil pentru a nu-i denunța, spun procurorii. El a tras cu o pușcă Kalașnikov pe geamul mașinii în capul bărbatului și l-a ucis pe loc – la doar câteva zeci de metri de casa lui, potrivit anchetei. Procurorii au spus că au reușit să identifice exact arma pe care soldatul a folosit-o.

Rușii sunt acuzați de atrocități în Ucraina

Forțele ruse din Ucraina sunt acuzate de atrocități în zonele pe care le-au ocupat, multe dintre ele probabil ca fiind în categoria crimelor de război. Autoritățile ruse au negat orice responsabilitate pentru uciderea și abuzul civililor.

Joi, șefa Națiunilor Unite pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a declarat că trupurile a peste 1.000 de civili au fost recuperate în zonele de la nord de Kiev pe care forțele ruse le-au ocupat. Bachelet a spus că cifra va crește probabil.

Pe fondul eforturilor continue de a documenta fiecare asasinat, guvernul ucrainean a publicat numele și fotografiile a 10 soldați ruși despre care spunea că au comis crime de război în Bucha, o suburbie la nord de Kiev.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Scandalul din Educație: Profesorii se dezic de liderii sindicali după „trădarea” din 2023

Liderii sindicali din învățământul preuniversitar se confruntă cu o...

Directorul Romsilva apără salariile uriașe ale angajaților lui: Unii directori au spor, dar e stres mare pe management

Directorul Romsilva, Marius Sîiulescu, le-a luat apărarea angajaţilor din subordinea...

Ilie Bolojan, întrebat dacă regretă postul de premier

Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi seară în direct...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine