Bărbații sunt discriminați în raport cu femeile, a stabilit CEDO într-un dosar suprinzător. Cum s-a ajuns aici

Bărbații sunt discriminați în raport cu femeile, cel puțin din punct de vedere al ajutorului pe care îl primesc de la stat, mai exact prin pensia de urmaș. Decizia surprinzătoare a fost luată de CEDO, care a condamnat Elveția într-un caz deschis de un cetățean.

Statul elvețian trebuie să-i plătească lui Max Beeler daune morale de 5.000 de euro şi cheltuieli de judecată de 16.500 de euro, informează AFP, citat de B1TV.

Soția lui Max Beeler a murit într-un accident în 1994, iar el a fost nevoit să renunțe la slujbă pentru a avea grijă de cei doi copii ai lor. El a primit pensie de urmaș până când copilul cel mic a împlinit 18 ani.

Numai că, potrivit legii elvețiene, femeile văduve primesc pensie de urmaș până la sfârșitul vieții lor.

Altfel spus, Beeler nu a mai primit în continuare pensia, doar pentru că e bărbat.

Apărarea autorităților elvețiene

Guvernul elveţian a argumentat că e „încă justificat să se bazeze pe prezumpţia că soţul asigură întreţinerea financiară a soţiei sale, mai ales când aceasta are copii, şi, prin urmare, să acorde văduvelor o protecţie superioară celei acordate văduvilor”.

CEDO, în schimb, a considerat că e nevoie de „considerentele foarte puternice” pentru a putea accepta o astfel diferență de tratament bazată pe sex. Or, în cazul de față, nu există „motive deosebit de solide şi convingătoare pentru a justifica o astfel de diferenţă”.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine