Bărbații sunt discriminați în raport cu femeile, a stabilit CEDO într-un dosar suprinzător. Cum s-a ajuns aici

Bărbații sunt discriminați în raport cu femeile, cel puțin din punct de vedere al ajutorului pe care îl primesc de la stat, mai exact prin pensia de urmaș. Decizia surprinzătoare a fost luată de CEDO, care a condamnat Elveția într-un caz deschis de un cetățean.

Statul elvețian trebuie să-i plătească lui Max Beeler daune morale de 5.000 de euro şi cheltuieli de judecată de 16.500 de euro, informează AFP, citat de B1TV.

Soția lui Max Beeler a murit într-un accident în 1994, iar el a fost nevoit să renunțe la slujbă pentru a avea grijă de cei doi copii ai lor. El a primit pensie de urmaș până când copilul cel mic a împlinit 18 ani.

Numai că, potrivit legii elvețiene, femeile văduve primesc pensie de urmaș până la sfârșitul vieții lor.

Altfel spus, Beeler nu a mai primit în continuare pensia, doar pentru că e bărbat.

Apărarea autorităților elvețiene

Guvernul elveţian a argumentat că e „încă justificat să se bazeze pe prezumpţia că soţul asigură întreţinerea financiară a soţiei sale, mai ales când aceasta are copii, şi, prin urmare, să acorde văduvelor o protecţie superioară celei acordate văduvilor”.

CEDO, în schimb, a considerat că e nevoie de „considerentele foarte puternice” pentru a putea accepta o astfel diferență de tratament bazată pe sex. Or, în cazul de față, nu există „motive deosebit de solide şi convingătoare pentru a justifica o astfel de diferenţă”.

Ultimele știri

Rareș Bogdan nu vrea șefia PNL sau postul de premier. Visul lui e să devină miliardar

Rareș Bogdan spune că nu vrea șefia PNL sau postul de premier, ci să devină miliardar prin afaceri aduse în România.

Primarul din Slănic Moldova, reținut de DNA. Șpaga pe care ar fi primit-o pentru un contract de apă potabilă

Benone Moraru, primarul din Slănic Moldova, reținut de DNA pentru mită de 21.000 de euro, legată de un contract de apă potabilă.

Dan Dungaciu critică vizita lui Luca Niculescu la Chișinău. „Suntem într-un ritual al cărui resort nu îl mai știm”

Dan Dungaciu susține că vizita lui Luca Niculescu la Chișinău a fost percepută negativ, din lipsa promisiunilor și evitarea temei unirii.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine