Spitalele ar putea trimite pacienții acasă, pentru că nu vor mai putea plăti facturile la energie. Cel puțin așa se teme managerul spitalului din Orșova, care avea de plată 22.000 de lei acum șase luni, iar acum 56.000 de lei. La asta se adaugă scumpirea lemnului de foc și a medicamentelor, astfel că familiile bolnavilor vor ajunge să le cumpere medicamente de la farmacie.
Adrian Cican, managerul Spitalului Orșova, susține că prețurile ridicate vor aduce unitățile sanitare în colaps.
El spune că în comparație cu anul 2021 este o creștere de 63-65% la energia electrică. Pentru noi este un efort extraordinar de mare”, a explicat el, într-o emisiune B1TV.
„Undeva în decembrie sau în ianuarie când de fapt va fi punctul culminant, să spunem așa, al tragediei energetice, ne va duce chiar și pe noi managerii care stăm bine cu administrarea spitalului să le spunem pacienților că este posibil să îi trimitem acasă sau să trimită aparținătorii să cumpere medicamente de pe la farmacii.
Ceea ce ar fi extrem de grav, în primul rând că ei nu merită acest lucru, pacienții vin la noi la spital nu de plăcere” a declarat Adrian Cican.
Mai mult, în cazul spitalului din Orșova, la factura de curent se adaugă și majorarea prețului la lemnele pentru foc.
„Orșova e un caz atipic, nu avem gaze, folosim lemne. Apa caldă și încălzirea o obținem cu centrale pe lemn. Sau cu aparatură care folosește energia electrică. Gândiți-vă de la o factură de 22 de mii de lei pe care am plătit-o acum 5-6 luni de zile că am ajuns la o factură de 56 de mii de lei cu subvenție cu tot” a conchis managerul.
Leave a comment