Ludovic Orban, despre candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al PNL: „Am această intenţie și o voi materializa”. Întrebat de jurnaliști dacă la următorul congres va candida pentru un nou mandat la şefia partidului, pe care îl conduce din 2017, preşedintele PNL a răspuns că și-a informat deja colegii că va face acest lucru.

„Mi-am informat colegii, pentru că au fost foarte multe speculaţii, că am această intenţie şi că voi prezenta public imediat ce voi propune declanşarea procedurile de convocare a Congresului, această intenţie o voi materializa”, a spus Ludovic Orban.

Pe 26 ianuarie, Ludovic Orban spunea că, cel mai probabil, congresul liberalilor va avea loc în septembrie-octombrie. Declarațiile lui  Orban vin în contextul în care, în ianuarie, prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan și, apoi, secretarul general Robert Sighiartău au lansat critici dure față de actualul lider PNL, care este și președintele Camerei Deputaților.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marți că potrivit discuțiilor din Coaliție pe proiectul de buget, în 2021 nu vor fi creșteri de taxe și impozite. În privința majorării pensiilor, Orban a spus că este adeptul indexării cu rata inflației, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 3% a pensiilor.

„Creșterea cu 14% a pensiilor a fost un efort uriaș pe care l-am făcut. Susțin recalcularea pensiilor. Nu înseamnă creșterea pensiilor, are obiectivul să facă dreptate pentru pensionari. Adică să echivaleze pensiile pentru contributivitate similară”, a spus Ludovic Orban.

„Eu sunt adeptul sistemului de indexare care să țină cont de rata inflației. Să fie compensate cu rata inflației și până la 50% din creșterea salariului mediu brut pe economiei. Este o aberație să faci lege cu creșteri pe 4-5 ani cum a făcut PSD. De ce n-au făcut pe 100 de ani. Nu poți să faci astfel de anticipații. Ați văzut, a venit pandemia și a redus fondurile”, a declarat Ludovic Orban.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *