Premierul Florin Cîțu a anunțat luni că a cerut preşedintelui CNCAV, colonelul doctor Valeriu Gheorghiţă, şi ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, să facă pregătirile necesare pentru ca etapa a III-a de vaccinare să înceapă mai devreme. Măsura vine în condițiile în care, în luna martie, România va primi 2,6 milioane de doze de vaccin anti-COVID, o cantitate mai mare faţă de cea anticipată iniţial.

„În această lună vom începe şi etapa a III-a de vaccinare, am anunţat deja că vom primi 2,6 milioane de doze de vaccinuri doar în luna martie, ţineţi minte că, iniţial, aveam toate vaccinurile până la finalul lunii martie, ar fi trebuit să fie doar 2,4 milioane, deci avem mai multe vaccinuri decât anticipasem”, a declarat Florin Cîțu, scrie RFI.

„Este important să continuăm această campanie de vaccinare, le-am cerut şi colonelului Gheorghiţă şi ministrului Sănătăţii să pregătească şi, dacă se poate, să înceapă mai devreme această campanie de vaccinare, etapa a III-a, ca să dăm drumul tuturor românilor să se vaccineze”, a mai spus premierul Florin C

„Eu zic că, dacă mergem în acest ritm, s-ar putea să ajungem mai devreme la acea ţintă de 10,4 milioane, la sfârşitul lui septembrie, poate chiar în vară, dar depinde doar de noi să mergem să ne vaccinăm”, a declarat Florin Cîţu, luni, la Parlament, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL”, a mai spus Florin Cîțu.

Vaccinarea nu va fi obligatorie, spune premierul Florin Cîțu. Ce spune despre noi restricții după creșterea numărului de cazuri

„Niciodată nu am spus că vaccinarea o să fie obligatorie” a spus Florin Cîțu, după protestul de duminică îndreptat împotriva legii vaccinării, care este înregistrată la parlament. Vaccinarea nu va fi obligatorie, dar cel mai probabil va fi reglementată printr-o lege.

Florin Cîți a precizat luni că va fi analizată evoluția epidemiei de coronavirus și, în funcție de rezultate, „vom veni cu măsuri”. Acum sunt în vigoare mai multe restricții ce trebuie respectate, a mai spus Cîțu. „E foarte important ca de fiecare dată când cineva nu respectă regulile să fie sancționat dacă vrem să reducem rata infectărilor”, a subliniat Cîțu. Precizările vin în contextul în care incidența cazurilor de COVID-19 a crescut iar în România, țara noastră sărind pragul de 4.000 de infectări pe zi, relatează B1TV.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *