Clotilde Armand anunță, pe Facebook, că șefii Poliției Locale de la Sectorul 1 și-au pontat, anul trecut, în perioada stării de urgență ore suplimentare greu de demonstrat, dublându-și veniturile. Clotilde Armand spune că sunt 300 de beneficiari care au costat administrația în jur de 2 milioane de lei.

 Clotilde Armand anunță că le ia banii înapoi polițiștilor locali care și-au pontat ore suplimentare în starea de urgență

„Vă anunț că am decis împreună cu noul director al Poliției Locale Sector 1 să imputăm aceste sume acordate și toți beneficiarii să înapoieze toți banii din perioada martie – septembrie 2020. Un singur șef de serviciu a luat peste 40.000 lei în plus nefăcând nimic (bine, nu chiar nimic”, a declarat Armand.
„Îmi tăiau corturile în campania electorală, mă urmăreau la evenimente și încercau să le saboteze, luau filmări de la camerele de supraveghere din sediul Biroului Electoral de Sector și le distribuiau unor pesediști sau televiziunilor apropiate de ei pentru a ne acuza de fraudă electorală)”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat joi, într-o postare pe Facebook, că a demarat verificări în cadrul instituției pentru a afla dacă mai există angajați trimiși în judecată pentru infracțiuni incompatibile cu funcția, precizând că aceștia vor fi suspendați până la soluționarea definitivă a dosarului.

Armand începe ferificările în Primărie

„Am dispus Aparatului de Specialitate al Primăriei Sectorului 1 să înainteze către toate departamentele și subordonatele instituției o adresă prin să ne comunice dacă sunt angajați trimiși în judecată pentru infracțiuni incompatibile cu statutul de funcționar public, infracțiuni prevăzute de Codul Administrativ”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.

„Spun asta pentru că ieri am aflat întâmplător despre un angajat al primăriei trimis în judecată pentru evaziune fiscală și spălare de bani – fapte incompatibile cu funcția deținută. Astăzi l-am suspendat din funcție până la soluționarea definitivă a dosarului și așa voi face cu toți angajații trimiși în judecată pentru infracțiuni incompatibile cu funcția publică”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *