Klaus Iohannis a acuzat, miercuri, ministerul Sănătății, că nu a rezolvat problema locurilor de la Terapie Intensivă, înregistrându-se acum o criză, odată cu creșterea cazurilor grave de Covid. Discuțiile teoretice despre formula de calcul nu opresc pandemia și nu alină suferința pacienților, a spus președintele, referindu-se la repetatele postări pe Facebook ale ministrului Vlad Voiculescu, în care acesta susține că se raportează date false despre numărul bolnavilor de Covid, scrie Digi 24.

Klaus Iohannis îl trage la răspundere pe Vlad Voiculescu: „Autoritățile competente nu s-au preocupat să extindă numărul locurilor la ATI”

„Vedeți foarte bine, în fiecare zi, din păcate, sunt foarte mulți care se îmbolnăvesc și, din păcate, sunt și foarte mulți care ajung la Terapie Intensivă. Acolo este problema cea mai mare, fiindcă numărul de locuri de Terapie Intensivă este limitat și s-a creat în ianuarie – februarie impresia că pandemia cumva a trecut, o impresie, din păcate, greșită. Autoritățile competente nu s-au preocupat să extindă numărul locurilor de Terapie Intensivă pentru pacienții COVID și suntem în această situație când, practic, în fiecare zi se ajunge la limită. Doar cu restricții suplimentare, cu respectarea lor, evident, putem să facem față acestui val trei”, a spus Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis s-a arătat iritat de aceste declarații ale ministrului Sănătății, spunând că „aceste discuții teoretice pe formulă opresc pandemia sau alină suferința vreunui pacient”.

„Nu a măsluit nimeni datele, nici înainte de alegeri, nici după alegeri, nici acum. Cred că a fost o expresie nefericită. Formulele de calcul însă sunt diferite. Când a fost ministrul Tătaru, împreună cu echipa domniei sale, a găsit potrivită o anumită formulă de calcul pentru incidența pandemiei. După aia s-a calculat, și ce s-a calculat și s-a știut s-a comunicat, deci nu a ascuns nimeni date sau informații. Acum ministrul Voiculescu cu echipa domniei sale a dorit să modifice oarecum formula, a modificat-o și acum se dau datele care se găsesc. Deci, vorbim despre două formule ușor – ușor – diferite”, a declarat Klaus Iohannis.

„În niciun caz nu a măsluit cineva datele, ele au fost absolut corecte așa cum au fost calculate și înainte de alegeri, și după alegeri. Însă dați-mi voie să vă spun că, după părerea mea, nu cred că aceste discuții teoretice pe formulă opresc pandemia sau alină suferința vreunui pacient. Eu cred că ar fi extrem de important, și voi continua să spun acest lucru, să ne implicăm acolo unde este nevoie, să creștem numărul de paturi de la Terapie Intensivă, să-i motivăm pe medici, să fim mai proactivi pentru ca spitalele să facă față acestui val trei. Cred că acestea sunt prioritățile momentului și nu comparații teoretice între formule de calcul”, a declarat Klaus Iohannis.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *