Premierul Florin Cîțu a declarat, sâmbătă, că țintele de vaccinare reprezintă borne de relaxare și a precizat că rata de infectare în România a scăzut, ceea ce înseamnă că imunizarea dă roade.

Prim-ministrul Florin Cîțu a mers la Circul Metropolitan din Capitală, într-o acțiune în care toți membrii Guvernului participă activ la campania de vaccinare.

„Până acum arată foarte bine campania de vaccinare. Vedeţi azi avem un progres, am eliminat obligativatea purtării măştii în spaţii deschise, în spaţii aglomerate, tocmai pentru că am avut o campanie bună. Cu cât accelerăm campania de vaccinare, e singura soluţie pentru a scăpa de pandemie, cu atât putem să luăm mai repede măsuri de relaxare. Îi felicit pe colegii mei că au ieşit. Veţi mai vedea câteva acţiuni ale Guvernului, dar avem nevoie de susţinerea oamenilor şi am văzut oameni care sunt binevoitori şi fericiţi să se vină să se vaccineze”, anunță Florin Cîțu.

Florin Cîțu: „Vom vedea la 1 iunie”

„Doar împreună învingem pandemia. Noi facem totul pentru a atinge aceste cifre şi cu cât sunte mai aproape de 30%, atât înseamnă 5 milioane persoane vaccinate, cu atât pandemia este lăsată în urmă. Vom vedea la 1 iunie. Săptămâna viitoare vom prezenta măsurile care vor intra de la 1 iunie, dar deja hotărârea CNSU aprobată săptămâna trecută arată clar direcţia în care mergem. Dacă accelerarea campaniei ne va permite, atunci ne vom gândi şi la alte posibile măsuri. Ce s-a aprobat la CNSU nu vom mai scoate de acolo”, a afirmat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă susținută sâmbătă la Centrul de vaccinare de la Circul Metropolitan Bucureşti.

Florin Cîțu a mai precizat că țintele privind vaccinarea reprezintă borne la care pot fi luate măsuri de relaxare.

„Campania de vaccinare are un scop clar, acela de a scăpa de pandemie. Avem aceste borne, ţinte tocmai pentru a da predictibilitate campaniei de vaccinare. Vrem să luăm aceste măsuri de la 1 iunie. Am luat deja măsuri tocmai pentru că a mers mai bine decât ne aşteptam campania. Una dintre el e azi în care toţi membrii Guvernului au ieşit să susţină campania de vaccinare”, a spus Florin Cîțu, citat de Digi 24.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *