Florin Cîțu face anunțul: Alocațiile pentru copii vor crește doar o dată pe an. Nu va exista o nouă majorare în iulie 2022

Premierul Florin Cîțu spune că alocațiile copiilor nu se vor dubla în luna iulie anul viitor și că este prevăzută doar o singură creștere de 20% în ianuarie 2022.

Florin Cîțu spune că legea inițială care prevedea dublarea alocațiilor a fost făcută prost pentru că nu asigura și sursa de finanțare pentru o asemenea creștere. El a precizat că vor rămâne cele 5 etape de creștere a alocațiilor dar se vor aplica o singură dată pe an.

Florin Cîțu: Alocațiile pentru copii vor crește doar o dată pe an. Nu va exista o nouă majorare în iulie 2022

Ordonanța de urgență pentru alocații „prevede exact ce a fost prevăzut în varianta din prima lectură, o creștere cu 20%. Sunt mai mulți pași care duceau la dublare, ăsta este pasul doi, acea creștere cu 20%, nu există alte variante”, a spus premierul Florin Cîțu la Parlament.

Întrebat totodată dacă alocațiile vor fi indexate și cu rata inflației, premierul Cîțu a spus: „Nu, este doar 20% cum era inițial. Erau 5 etape, ăsta este al doilea pas”, spune premierul.

Premierul  Cîțu a adăugat, în același timp,  că nu va exista o nouă majorare la 1 iulie 202.

„Deocamdată nu, următoarea creștere este la 1 ianuarie 2022 și de atunci vor fi anual creșteri. Vor crește în fiecare an și vor crește substanțial”, a spus premierul  Florin Cîțu.

Legea inițială privind creștere alocațiilor stabilea ca la 1 iulie 2022 alocația să fie dublată și să ajungă la 300 de lei.
„E adevărat, dar legea inițială era o lege prost făcută, fără sursă de finanțare. Pe hârtie poți să crești orice, provcarea pentru cei care scriu astfel de legi să vină să arate de unde poți să crești cheltuielile publice fără să pui în pericol finanțele publice sau stabilitatea financiară a României. Este o majorare eșalonată, anul acesta 20%, anul viitor 20% și mergem mai departe”, a mai spus premierul Florin Cîțu.

Ultimele știri

Primarul din Alba Iulia interzice mitingurile politice de 1 Decembrie. Decizia vine după incidentele de anul trecut

Primarul din Alba Iulia interzice manifestaţiile politice de 1 Decembrie, după incidentele cu suveraniştii din 2023.

Români exploatați la muncă în Spania. Procurorii cer 45 de ani de închisoare pentru patru membri ai unei familii

Patru români riscă în total 45 de ani de închisoare, acuzați că au exploatat prin muncă conaționali recrutați pentru agricultură în Spania.

Ion Cristoiu îi compară pe democrați cu USR-iștii. Vor face două greșeli fatale după preluarea Congresului

Ion Cristoiu crede că democrații americani vor comite două greșeli majore, pornind anchete și răzbunări împotriva lui Trump.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine