termoizolația
A căzut termoizolația de la tavanul parterului unui bloc reabilitat în anul 2017. Din fericire nimeni nu a fost rănit, a anunțat primarul sectorului 2, Radu Mihaiu.
Mihaiu spune că recepția acestui bloc a fost făcută în 2018.
„Ne aflăm în perioada de garanție, iar constructorul va suporta integral cheltuiala cu reparația și refacerea termoizolației. Suplimentar, vom verifica toate blocurile executate de aceeași echipă, în privința calității execuției. Dacă e cazul, vor fi executate lucrări de punere în siguranță, tot pe cheltuiala constructorului. Din păcate, în trecut, prea multe blocuri au fost executate și recepționate ”pe ochi frumoși” în sectorul 2. De la preluarea mandatului, conducerea responsabilă cu reabilitarea blocurilor a fost schimbată integral, și am insistat pe verificarea calității lucrărilor”, a explicat Mihaiu.
Primarul sectorului 2 va verifica  în ce fel a fost făcută recepția în acest caz. Controlul va stabili cine este responsabil (în afară de constructor) de validarea calității lucrărilor la blocul la parterul căruia a căzut termoizolația.
„Fie că e vorba de corupție, fie că e vorba de incompetență, vom afla. Pentru că nu doar corupția poate ucide, ci și incompetența”, a punctat Radu Mihaiu.

În sectorul 2 continuă reabilitarea termică a blocurilor

„De la preluarea mandatului programul de reabilitări de blocuri a fost o prioritate pentru mine. (…) 235 blocuri au fost reabilitate (sau sunt în curs de) în acești 2 ani. Totuși, mai sunt multe care așteaptă. Următorul program la care muncim va avea 355 blocuri. Avem acum și instrumentul PNRR, însă banii alocați ne vor ajunge pentru 15-30 dintre ele, în funcție de repartiția sumelor pe țară. Pentru marea majoritate din plan va trebui să contractăm un nou credit cu Banca Europeană de Investiții (BEI)”, a anunțat primarul sectorului 2.
Însă, pentru a primi bani de la BEI, este necesar ca proprietarii să contribuie financiar la reabilitarea termică a blocurilor.
„Luând în considerare reducerea costurilor la energie de care vor beneficia, BEI a calculat că 30% ar fi cofinanțarea corectă. Legea din România spune minim 10%. Încă negociem”, a precizat Mihaiu.
Primarul spune că va fi calculată suma totală datorată de fiecare proprietar, în funcție suprafața apartamentului. Suma respectivă va fi achitată în tranșe egale, lunare, timp de 10 ani.
„Ca estimare (pentru o cofinanțare medie de 20%) avem: 72,33 lei/lună la garsonieră, 111,64 lei la 2 camere, 143,30 lei la 3 camere, respectiv 183,63 lei la 4 camere”, afirmă Radu Mihaiu.

Cine nu plătește pentru reabilitarea blocurilor

Mai multe categorii de persoane vor fi exceptate de la plată. Este vorba despre:
– Pensionari, indiferent de statutul acestora, ale căror venituri medii nete lunare pe persoană/membru de familie sunt sub câștigul salarial mediu net pe economie;
– Persoane cu handicap sau familii cu persoane cu handicap aflat în întreținere;
– Persoane singure/familii care, în ultimele trei luni anterioare efectuării anchetei sociale de către autoritatea administrației publice locale, au realizat venituri medii nete lunare pe membru de familie sub câștigul salarial mediu net pe economie;
– Veterani de război și soți/soții supraviețuitori/supraviețuitoare ai/ale acestora.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.