Image default
Actualitate

Raluca Turcan: ”Sunt copii în România care nici măcar nu miros alocaţiile”

Alocațiile vor fi majorate după un calendar clar, iar asta se va întâmpla constant, susține ministrul muncii, Raluca Turcan. ”Sunt copii în România care nici măcar nu miros alocaţiile pe care statul le dă pentru că părinţii sau aparţinătorii le cheltuie pe altceva”, a afirmat ministrul Muncii.

Da, alocaţiile trebuie majorate şi le vom majora. Va exista un calendar clar, nu doar de dublare, ci de creştere constantă a acestor alocaţii, dar prioritatea noastră acum este ca orice majorare de alocaţii să fie completată şi de alte servicii care sprijină şi copiii şi familiile să iasă din sărăcie”, a declarat Raluca Turcan, la Romania TV.

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a precizat, luni seară, pentru B1 TV că statul plătește pentru alocații 1% din PIB și susține că Guvernul va identifica eventuale resurse pentru o nouă majorare inclusiv în 2021, în cazul în care acestea există.

Bun, și în materie de alocații, ca și în materie de pensii, pensii speciale, chiar salarizare în sistemul public, PSD chiar ar trebui să tacă, pentru că dacă s-au făcut trei majorări ale alocațiilor pentru copii, acestea s-au făcut la inițiativa PNL.

Noi am fost inițiatori ai celor două dublări de alocații, astfel încât să ajungem la un nivel decent. Pe de altă parte, bugetul de anul acesta este un buget ca după o criză economică generată de criza sanitară și avem alocat aproximativ 9,8 miliarde de lei pentru plata alocațiilor, cu majorarea de la 1 ianuarie pe care ne-am asumat-o din prima zi să o facem. Pentru a majora alocațiile și în luna iulie, mai este nevoie de 2 miliarde de lei și atunci cine consideră că această majorare poate fi făcută și susținută trebuie să vină cu sursa de finanțare pentru acești bani”, a declarat Raluca Turcan.

Related posts

Înghețarea anului școlar nu este o soluție în criza coronavirusului, afirmă USR-PLUS. Care sunt măsurile propuse de alianță

Constantinescu Gabriel

Turcan somează PSD să oprească discursul populist

Alina Angelescu

Raluca Turcan anunţă că stimulentul de reinserţie pentru părinţii care se întorc la lucru mai repede de 6 luni va fi majorat

Andrada Ionescu

Leave a Comment